Mormântul unei persoane importante care ar fi participat la construcția Stonehenge a fost descoperit într-un sit arheologic din Țara Galilor.
- Publicitate -
Descoperirea a fost făcută de profesorii Tim Darvill și Geoffrey Wainwright, care au încercat, în ultimii 10 ani, să afle cum și de ce piatra vânătă a fost transportată tocmai din Preseli Hills până la Stonehenge.
Arheologii sunt de părere că materialul organic din sit, datat cu carbon, va dovedi o legătură între sit și Stonehenge.
În urmă cu trei ani, profesorii au stabilit că pietrele, de mărimea unui om sau mai mici, au fost aduse la Stonehenge în urma cu 4.500 de ani.
Potrivit celor doi, aceste pietre erau mai importante la Stonehenge decât cele de dimensiuni uriașe, care dau forma sitului, deoarece se credea că aveau puteri vindecătoare.
"Ne-am dus înapoi la Preseli și am îmceput să facem excavații acolo. Primul sit explorat a fost o cameră mare funerară la Carn Menyn, de unde vin pietrele vinete de la Stonehenge", a spus Wainwright.
Echipa a descoperit un cerc realizat din pietre vinete, același material folosit și la Stonehenge. Wainwright spune că el crede că cercul a fost creat în aceeași perioadă în care pietrele au fost duse la Stonehenge, întârind legătura dintre vestul Țării Galilor și Stonehenge.
"Acest cerc de piatră a fost apoi acoperit de o cameră funerară. Acest spațiu s-a transformat dintr-un spațiu ceremonial public în locul în care a fost înmormântată o persoană importantă", a precizat cercetătorul, sugerând că această persoană ar putea fi chiar arhitectul Stonehenge, informează Realitatea.net.