MODIFICĂRI pe ascuns în Statutul Elevului? Semnal de alarmă al Asociației Elevilor din Constanța

de Simona ANGHEL Luni, 13 Februarie 2023 367
Comisiei de Dialog Social din Ministerul Educației i-a fost comunicat vineri, 10 februarie, un proiect de ordin de ministru ce își propune modificarea Statutului Elevului, fiind prevăzute multiple schimbări, care au în vedere în principal înlocuirea pasajelor ce fac referire la semestre, după cum afirmă Asociația Elevilor din Constanța printr-un comunicat.
„În data de 22 decembrie a.c., Ministerul Educației propusese Comisiei de Dialog Social un proiect ce viza tot modificarea Statutului Elevului, dar ce conținea multiple prevederi controversate, nelegale, și abuzive, criticate de organizația noastră. Până la momentul actual, Ministerul Educației nu a publicat pe site niciun proiect de ordin de ministru de modificare a Statutului Elevului.
Punem în vedere Ministerului Educației faptul că Legea nr. 52/2003 reglementează în mod obligatoriu punerea în consultare publică a proiectelor de ordin de ministru. Amintim faptul că această procedură este una distinctă de procedurile Legii dialogului social, și că punerea unui ordin în discuție în comisiile de dialog social nu înlătură obligația Ministerului Educației de a respecta Legea nr. 52/2003.
Considerăm fundamental pentru democrație ca principiile transparenței decizională să fie respectate în orice context, dar mai ales atunci când vorbim de un act normativ ce prevede drepturile beneficiarilor primari ai educației. În cazul în care Ministerul Educației va dori să creeze un precedent periculos, prin modificarea Statutului Elevului fără respectarea legii, nu vom ezita să demarăm acțiuni judiciare în vederea anulării ordinului, precum și acțiuni penale împotriva tuturor persoanelor, demnitari sau funcționari, responsabile pentru adoptarea actului cu încălcarea prevederilor legale.
Mai mult, amintim faptul că, în contextul elaborării Statutului Elevului, este obligatorie și consultarea asociațiilor independente ale elevilor, conform Legii nr. 1/2011. Am luat la cunoștință dorința Ligiei Deca de a cenzura, în noile legi ale educației, vocea reprezentanților elevilor, dar dorim să îi amintim faptul că aceste noi legi nu sunt în vigoare, și până la adoptarea lor, este obligată să respecte legile țării.
Solicităm ferm Ministerului Educației să respecte Legea nr. 52/2003!”, se mai arată în comunicatul transmis redacției.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei