Mult succes! Totul despre noul an școlar 2023-2024

de Simona ANGHEL Luni, 11 Septembrie 2023 2715
Începând de astăzi, 11 septembrie, 115.000 de elevi constănțeni intră în noul an școlar 2023-2024, a cărui durată este de 36 de săptămâni de cursuri.
Primul modul, care începe luni, 11 septembrie, durează până vineri, 27 octombrie 2023, iar în intervalul 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023 este programată vacanța de toamnă.
Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023, urmat de vacanța de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024
Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 23 februarie 2024, pentru județul Constanța. Vacanță de schi: în perioada 24 februarie – 3 martie 2024
Modulul 4 – de luni, 4 martie 2024 până vineri, 26 aprilie 2024;
Vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024
Modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;
Vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie 
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024. Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen are loc între 3 și 7 iunie.
În intervalul 3 – 27 iunie sunt prevăzute evaluările competențelor digitale și lingvistice.
1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.
Calendar Evaluarea Națională 2024
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024.
11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
„Școala altfel” și „Școala verde” – la decizia unității de învățământ
În ciuda faptului că în această vacanță a fost lansată o petiție online împotriva celor două săptămâni de „Școala altfel”, respectiv „Săptămâna verde”, considerate pierdere de timp, ele se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite. Perioadele pentru cele două săptămâni de „Școala altfel” și „verde” vor trebui comunicate de către școli părinților și elevilor până la 1 octombrie 2023, conform ordinului de ministru citat.
Art. 4. (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
(2) La clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.
(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei