Lucrări importante din patrimoniul Muzeului de Artă Constanța sunt
prezente în noua producție multimedia realizată de MINA – Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare
spații culturale din România, la sărbătorirea unui an de activitate. Cu ocazia
acestei aniversări, pe 13 septembrie, spectacolul intitulat „Cei mai faimoși
pictori clasici români: O călătorie imersivă în arta românească" va aduce în
atenția publicului lucrări ale celor mai importanți pictori clasici români:
Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza, într-o
reinterpretare în care au fost utilizate peste 60 de lucrări de artă iconice și
schițe, selectate atât din colecția Muzeului de Artă Constanța, cât și din
colecțiile altor muzee de artă naționale, precum: Pinacoteca/Muzeul
Municipiului București, Muzeul Theodor Aman/Muzeul Municipiului București,
Muzeul de Artă Vizuală din Galați, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Muzeul de
Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
- Publicitate -
Selecția lucrărilor a fost curatoriată de Ana
Maria Măciucă-Pufu, muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București –
Pinacoteca și urmărește promovarea patrimoniului cultural românesc. Producția
artistică și tehnică este realizată de propriul studio al MINA Museum, MINA
Studios, iar muzica originală și efectele sonore sunt realizate de George Popa.
Spectacolul oferă o abordare inovatoare a artei celor patru pictori faimoși,
aducând la viață elemente din lucrările lor prin animație, realizată cu cele
mai noi tehnologii, printre care și inteligența artificială. Alegerea și reinterpretarea lucrărilor de artă
printr-un spectacol imersiv urmărește să crească vizibilitatea și aprecierea
artei românești și oferă o oportunitate unică de a pune în valoare contribuția
și influența artiștilor români la patrimoniul cultural universal.
Spectacolul se adresează unui public larg – de
la tineri și părinți, la copii, rezidenți și turiști și are scopul de a stimula
interesul pentru arta vizuală românească. Acesta va fi disponibil între 13
septembrie 2024 și 1 martie 2025 în spațiul MINA și va face parte din agenda
zilnică a muzeului. Prin intermediul acestei inițiative, MINA urmărește să
creeze o experiență educativă și captivantă, în care artele frumoase intră în
dialog cu noile medii tehnologice, oferind o incursiune profundă în universul
creativ al pictorilor români. „Cei mai faimoși
pictori clasici români: O călătorie imersivă în arta românească" contribuie
astfel la dezvoltarea scenei de arte new media din România și la revitalizarea
valorilor de patrimoniu, oferind publicului o experiență care îmbină inovația
tehnologică, exprimarea artistică și participarea activă.
Prin colaborarea
cu Muzeele de Artă din țară, va fi oferită o reducere de 20% pentru biletele la
spectacolul imersiv pentru cei care vizitează în prealabil unul dintre muzeele
din București, Brașov, Cluj, Constanța, Galați sau Iași și prezintă biletul de
intrare emis de instituțiile muzeale anterior menționate.
Mai multe informații privind achiziționarea
biletelor se găsesc pe site-ul oficial al muzeului: minamuseum.com.