Elevii de clasa a VII-a și a VIII-a, care au susținut prima probă a sesiunii speciale a tezelor cu subiect unic, cea la matematică, au avut de rezolvat varianta de subiect cu numărul 5. Subiectele au avut un grad de dificultate mediu și sunt elaborate în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, conform programei școlare parcurse până la data desfășurării tezei și cu temele selectate din programa școlară.
- Publicitate -
Cu excepția unei eleve de la Școala nr. 7 "Remus Opreanu" care, din motive medicale, a susținut teza acasă, în județul Constanța nu s-au înregistrat alte incidente.
Calendarul perioadei speciale a tezelor pentru clasele a VII-a și a VIII-a mai conține următoarele probe: 15 februarie - limba și literatura maternă (ambele clase), 20 februarie - limba și literatura română (ambele clase) și 22 februarie - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Depunerea contestațiilor va avea loc în data de 29 februarie. Dacă, după a doua perioadă de teze pentru semestrul I vor exista elevi care vor absenta, aceștia mai pot susține probele în sesiunea specială din lunile mai - iunie.