Peste 20 de istorici și arheologi din România și Bulgaria se reunesc astăzi, la invitația Arhiepiscopiei Tomisului, în cadrul celei de-a doua ediții a simpozionului organizat cu ocazia marii sărbători religioase a Sfântului Apostol Andrei. Astfel, începând cu ora 10, la Hotel "Malibu" din Mamaia, vor fi prezentate o serie de comunicări ce ilustrează importante descoperiri arheologice despre viața religioasă de-a lungul timpului.
- Publicitate -
Prezenți la Constanța, istoricii bulgari Gheorghe Gheorghiev Atanasov, director al Muzeului din Silistra, precum și Alexander Minchev, specialist în istoria creștinismului la Dunărea de Jos, vor prezenta o serie de descoperiri arheologice, precum un mormânt martiric de la Durostorum și mozaicuri paleocreștine.
Vor mai prezenta lucrări Victor Baumann, despre începuturile creștinismului în zona Isaccea, Costel Chiraic, despre obiecte de cult creștine , Zaharia Covacef și Tiberiu Potârniche, despre ceramica cu simboluri creștine descoperită la Capidava, Nechita Runcan, Ileana Zahariade, despre descoperirile de la Halmyris, și mulți alții.
Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, actuala ediție este dedicată și împlinirii a 1.600 de ani de la săvârșirea Sântului Teotim I, arhiepiscop al Tomisului, la sfârșitul secolului al III-lea.