Duminică, 07 Iunie 2026

Noi premii pentru Biblioteca Municipală Medgidia, filiala Nord

de Cuget Liber Sâmbătă, 16 Aprilie 2016 284 < 1 min citire
Biblioteca Municipală Medgidia, filiala Nord a primit premiul pentru "Cea mai bună campanie" și încă un premiu la categoria Primul Click, în cadrul programului național "Hai pe net 2016". Fundația EOS România, inițiatoarea campaniei, a oferit premii pentru cei mai activi parteneri, cei alături de care au făcut încă un pas pentru ca România să fie mai aproape de societatea informațională și oportunitățile acesteia. Pe lângă recunoașterea meritelor, biblioteca a primit și o imprimantă multifuncțională și o tabletă, care sigur vor fi de folos în viitor, pentru toți beneficiarii campaniei de la Medgidia.
Campania "Hai pe net 2016" a adus la Medgidia oportunități pentru cetățeni din toate categoriile de vârstă. Elevii și-au putut testa cunoștințele digitale și au învățat despre pericolele care se pot ascunde pe internet, iar cei care se află în căutarea unui loc de muncă au învățat despre importanța însușirii unor minime cunoștințe digitale care îi pot ajuta atât în găsirea unui loc de muncă, cât și după angajare. Și seniorii au fost implicați în program, aceștia învățând cum să navigheze pe internet, să folosească rețelele de socializare sau Skype-ul, pentru a lua mai ușor legătura cu familia.
Taguri
Articolul anterior "Colocviile Didactice", la o nouă ediție
Articolul următor Tenis / Irina Begu și Angelique Kerber deschid meciul România - Germania, din Fed Cup

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei