Vineri, 05 Iunie 2026

Noi premii pentru elevii Liceului Teoretic "Ovidius"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 10 Mai 2017 786 1 min citire
Noi premii pentru elevii Liceului Teoretic "Ovidius"
Elevii Liceului Teoretic "Ovidius" s-au întors victorioși de la etapele naționale ale olimpiadelor școlare la astronomie, biologie, fizică, chimie, geografie, istorie, limbi moderne și discipline socio-umane. 
Astfel, medalia de argint la astronomie a fost obținută de Andrei Cătălin Popa, medalia de bronz la fizică, de Nicolae Constantin Daniel și Mihail Andrei Alexandru, iar diploma de onoare i-a revenit lui Gabriel Octavian Jitea. Mențiunile și calificarea la lot lărgit la biologie le-au revenit elevilor Cătălin Moroșanu și Iuliana Oana Nastor. 
La chimie, mențiunile au fost obținute de Antonia Pănescu și Mihail Sopo-ran, premiul III la limba franceză i-a revenit Teodorei Diamandescu, în timp ce Gabriel Petre Pînzariu a primit mențiune la istorie, Ioana Teodora Nedelcu - mențiune la geografie, iar Cristina Ioana Popa, premiu special la limba spaniolă. 
"Participarea la cea de-a 53-a ediție a Olimpiadei Naționale de Fizică și obținerea medaliei de bronz m-au încurajat să continui să mă pregătesc și să particip cu mai multă curiozitate la ediția următoare", a declarat Andrei Alexandru Mihail, elev în clasa a X-a. 
Cătălin Moroșanu, elev în clasa a X-a, a declarat că a obținut mențiune și calificarea la lotul lărgit. "În perioada următoare, urmează să particip la cursuri organizate de profesorii Facultății de Biologie din cadrul Universității «Babeș-Bolyai» din Cluj. Sper ca această experiență să-mi deschidă noi orizonturi și să mă ajute în conturarea unor noi realizări remarcabile", a precizat adolescentul.
Taguri
Articolul anterior Marele poet Ovidius, comemorat în Cetatea Tomis
Articolul următor Fiscul vrea să stârpească "munca gri", lovind în contractele part-time

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei