În această dimineață, a avut loc o ședință de Guvern special convocat pentru discutarea pregătirilor noului an școlar 2021-2022, condusă de premierul Florin Cîțu, la care au participat consilierul prezidențial
Ligia Deca, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătății Ioana
Mihăilă, secretarul de stat Raed Arafat, medicul Valeriu Gheorghiță,
coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, și Adriana Pistol, șefa
Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
La finalul ședinței, premierul Florin Cîțu, împreună cu miniștrii Sănătății
și Educației, au făcut publice noile scenarii de funcționare a școlilor.
În deschiderea briefingului, prim ministrul a declarat că
vrea ca anul acesta școlar să înceapă cu prezență fizică și să rămână cu prezență
fizică. „După impactul de anul trecut, nu mai vreau să trecem prin această
situație și vom face tot ce este posibil ca anul școlar să rămână cu prezență
fizică. Un alt lucru pe care l-am cerut a fost ca festivitățile de deschidere a
noului an școlar să fie cât mai aproape de normalitate. Știm că este complicat,
dar am încredere că vom găsi cele mai bune soluții, pentru că este un moment
important în viața fiecărui elev”, a mai spus Florin Cîțu.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că în anul școlar care începe în 13 septembrie 2021, școlile
și grădinițele vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie de infectare cu
noul Coronavirus.
Cele trei scenarii
prefigurate sunt după cum urmează: verde până la rata de 6 la mie, galben între
6 la mie și carantină, iar ultimul scenariu este roșu în carantină, dar care se va declara în funcție de mai mulți parametri
Peste
pragul de infectare de 6 la mie, vor rămâne deschise doar creșele și
grădinițele, până la carantină, și clasele de școală cu elevi vaccinați (peste
12 ani, deci de la clasa a VII-a în sus). Copiii de creșă și grădiniță nu vor
avea obligativitatea purtării măștilor.
De
asemenea, a mai precizat că la apariția unei îmbolnăviri într-o clasă, intră
toată clasa în online, dar dacă toți copiii acceptă să fie testați, școala
poate decide să rămână fizic cei vaccinați
„Am
agreat la acest moment ca orele de educație fizică să se poată desfășura fără
mască în interior până la rata de 6 la mie. Am agreat inoportunitatea
obligativității măștii la orele de educație fizică, și în învățământul special
se renunță la obligativitatea purtării măștii”.
În ceea ce privește
deschiderea anului școlar, același ministru Cîmpeanu a afirmat: „Avem în vedere
posibilitatea organizării ceremoniilor de deschidere a anului școlar în spații
deschise, cu mască, nu mai mult de o oră-oră și jumătate. Este vorba de
aglomerări, să le putem permite, dar în spațiul exterior și cu mască, chiar
dacă nu avem obligativitatea purtării lor în curtea școlii”.