Duminică, 07 Iunie 2026

Nouă conducere la ICR. Senatul a numit-o pe Corina Încroșnatu președinte

de Madalina PETRESCU Marţi, 02 Iunie 2026 152 1 min citire
Nouă conducere la ICR. Senatul a numit-o pe Corina Încroșnatu președinte
Plenul Senatului a votat marți noua conducere a Institutului Cultural Român pentru următorii patru ani. Corina-Raluca Încroșnatu, susținută de PSD, a fost aleasă președinte al instituției, în timp ce AUR și UDMR au obținut cele două funcții de vicepreședinte. Senatorii au validat și componența Consiliului de conducere al ICR.
Senatorii au votat marți, prin scrutin secret cu buletine de vot, președintele, cei doi vicepreședinți și cei 14 membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român.
Pentru funcția de președinte al ICR a fost aleasă Corina-Raluca Încroșnatu, propunerea grupului parlamentar PSD, care a obținut 81 de voturi pentru și 34 împotrivă.
Cele două funcții de vicepreședinte au revenit Adrianei Gae, propusă de AUR, cu 73 de voturi pentru și 43 împotrivă, respectiv lui Attila Iuliu Weinberger, susținut de UDMR, care a primit 89 de voturi favorabile și 27 împotrivă.

Cine sunt membrii noului Consiliu de conducere

În Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român au fost numiți reprezentanți ai partidelor parlamentare și ai uniunilor de creatori.
Din partea formațiunilor politice au fost desemnați Dumitru Goldbach (PACE – Întâi România), Zsolt Karacsony (UDMR), George Amarie-Mihălașcu (PNL), Ioana-Alina Șerban (PSD), Radu Vancu (USR), Nicolae Voiculeț (AUR) și Iulian Badea (PSD).
Locurile rezervate uniunilor de creatori au fost ocupate de Benoni Ioan-Carmăzan, Aurelia Corbeanu, Laurențiu Damian, Sebastian Gheorghiu, Dan Dediu, Petru Lucaci și Daniel Nane.
Potrivit prezentării publicate pe site-ul Institutului Cultural Român, Corina-Raluca Încroșnatu este absolventă a Universității București, specializarea filologie, și activează de peste 20 de ani în sectorul cultural.
Taguri
Articolul anterior Noi detalii în cazul poliţistului omorât de fiu: "Era posedat de demoni sau de droguri"
Articolul următor Pedepse mai mari pentru agresarea personalului medical

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei