Duminică, 07 Iunie 2026

Nouă premii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Limba Franceză

de Cuget Liber Miercuri, 02 Octombrie 2019 245 1 min citire
Nouă premii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Limba Franceză
Elevii români au obținut nouă premii - trei premii I, trei premii II și trei premii III - la cea de a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba Franceză, care s-a desfășurat la Chișinău.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN, la proba scrisă individuală (nivel B1), Mădălina Sorina Ștefan (Colegiul Național "Frații Buzești" din Craiova) a fost distinsă cu premiul I. La aceeași categorie, Ioana Tuțu (Colegiul Național Pedagogic "Carol I" din Câmpulung Muscel) a obținut premiul al II-lea.
În cadrul aceluiași nivel de competență (B1), dar la proba orală pe echipe, s-au înregistrat următoarele rezultate: Ioana Tuțu - premiul I, Nicole Robilliard (Liceul Teoretic Gătaia, județul Timiș) - premiul al II-lea și Mădălina Sorina Ștefan - premiul al III-lea.
La proba scrisă individuală corespunzătoare nivelului B2, Horia Iorgulescu (Colegiul Național "Ion C. Brătianu" din Pitești) și-a adjudecat premiul al III-lea. În același timp, la proba orală pe echipe (B2), componenții lotului României au obținut un premiu I prin Horia Iorgulescu, un premiu II - Teodora Lovin (Colegiul Dobrogean "Spiru Haret" din Tulcea) și un premiu III - Andreea Gînga (Colegiul Național "Petru Rareș" din Suceava).
Toți membrii echipei sunt laureați ai Olimpiadei Naționale de Limba Franceză 2019 (clasele a X-a - a XI-a).
Din delegația țării noastre au făcut parte și profesorii Tatiana Florea (Colegiul Național "Ion C. Brătianu" din Pitești - coordonator/însoțitor) și Constantin Tiron (Colegiul Național "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului/inspector la ISJ Suceava - evaluator).
Taguri
Articolul anterior ASF celebrează educația financiară în cadrul World Investor Week
Articolul următor Festivalul Gastronomiei și Vinului Românesc, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei