Lică Gherghilescu este cunoscut pentru multiplele sale ipostaze în domeniul artistic și educațional: director al Teatrului pentru Copii și Tineret, actor, regizor și profesor de Arta Actorului la Universitatea "Ovidius". A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Dem Rădulescu, și a debutat la Teatrul "Ovidius" Constanța, în 1986, cu spectacolul "Acești îngeri triști", cu rolul Ion, pentru care a obținut premiu de debut la Festivalul de Teatru de la Brașov. A urmat o serie de roluri în "Mincinosul", "Revizorul", "Voluptate - marți la miezul nopții", "Piatra din casă", "Trăsura la scară" sau "Unde-i revolverul?". Pentru cel din urmă, a obținut premiul pentru cel mai bun actor de comedie, în 2000, la Festivalul de Teatru de la Galați. De asemenea, a jucat la Teatrul Fantasio în "Nu mințim poporul cu televizorul". În 2000 a devenit director artistic al Teatrului "Ovidius" și șef de secție al Teatrului de Păpuși, iar în 2003 a înființat Teatrul pentru Copii și Tineret.
- Publicitate -
- Sunteți cunoscut pentru dubla ipostază artistică, aceea de actor și regizor. În care dintre ele vă regăsiți cu precădere?
- Mă regăsesc cel mai mult în meseria mea de bază - aceea de actor. Am avut realizări notabile atât în cariera mea de teatru, cât și în cea de film: am jucat în "Cucoana Chirița", "Chirița la Iași", "Zâmbet de soare", "Pas în doi", "Furtună în Pacific", "Miss Litoral" și "Binecuvântată fie închisoarea". Ca regizor, am realizat spectacolele "Piatra din casă", "Rămășagul", "Sânziana și Pepelea", împreună cu Liviu Manolache, "Nu minți poporul cu televizorul", "Magia Circului", "Inimă Rece" și "Caii la fereastră".
- Ați avut parte de multe aprecieri în perioada în care activați ca actor. De ce ați pierdut contactul cu scena?
- Din cauza funcției de manager și a celei de profesor universitar nu am mai avut răgaz să mai urc pe scenă, deși îmi doresc lucrul acesta. Țin mult la meseria de actor și sper să o mai practic în continuare. Crezul meu în artă este de a te dărui cu totul meseriei pe care o practici. Când voi redeveni actor voi fi dedicat cu totul meseriei. Nu-mi place să fumeg, ci să ard ca o torță.
- Cum vedeți evoluția teatrului pe care îl conduceți?
- În momentul de față, scopul meu este să creez un teatru profesionist cu adevărat. Premisele pentru acest lucru există: avem o trupă profesionistă, ambițioasă și dedicată acestei meserii, un repertoriu variat de unde publicul să poată alege. Ca dovadă, sala este plină la spec-tacolele noastre, iar duminica vom programa două reprezentații - de la 11 și de la 12:30, pentru a acoperi cererea publicului. Facem acest efort cu drag pentru că, în fond, acesta este scopul nostru: să îi bucurăm pe cei care vin să ne vadă. Faptul că ei vin în număr atât de mare este o confirmare a faptului că suntem pe drumul cel bun și ne dă energie să mergem mai departe. Rezultatele sunt apreciate prin premiile pe care le-am obținut: premiul pentru regie, pentru spectacolul "Cenușăreasa", la Festivalul Gulliver de la Galați, premiul pentru cel mai bun spectacol străin, pentru spectacolul "Turandot", la Festivalul Internațional din Bulgaria, în 2006. De asemenea, anul trecut am mai obținut un premiu pentru "Motanul Încălțat", la Festivalul Internațional "Țăndărică", iar anul acesta am fost distinși cu premiul special pentru spectacolul "Magia circului", oferit de Uniunea Teatrală din Turcia. Cel mai recent premiu este cel obținut în această toamnă la Galați, în cadrul Festivalului Gulliver, unde am fost distinși cu premiul pentru "inovarea mijloacelor de exprimare artistică în arta de anima-ție", pentru spectacolul "Visele".
- De unde provine sensibilitatea față de teatrul de păpuși, pentru spectacolele dedicate copiilor, în general?
- Am fost atras de teatrul pentru copii deoarece copilul este cel mai sincer și, în același timp, cel mai sever critic. Liviu Ciulei aducea copii înainte de premiera unui spectacol și făcea ultimele reglaje în funcție de reacțiile lor. Prima mea experiență ca actor neprofesionist a avut loc în primul an de facultate, cu rolul lui Peter Munk, în spectacolul "Inimă Rece", în regia lui Cristian Pepino, la Teatrul de Păpuși. Pentru un tânăr absolvent de teatru este obligatoriu să joace în spectacole pentru copii, pentru că e bine să debutezi într-o lume sinceră, cu un public curat, nealterat, unde miza nu e atât de mare și nu există ochii severi ai spectatorului matur. Într-un teatru de păpuși se vor forma mult mai ușor. Copiii îți dau posibilitatea de a te manifesta diferit: poți juca în spectacole cu păpuși, cu actori, spectacole combinate, cu animație, de dans sau pantomimă. E un teatru foarte generos. Subliniez faptul că actorii din teatrele de păpuși își pot practica meseria și în teatrele de dramă, nu sunt cu nimic mai prejos. Din contră, au o specializare în plus: mânuirea păpușilor. Nu sunt niște actori infirmi. Spectacolele pentru copii trebuie tratate cu mai multă responsabilitate. Într-un teatru pentru copii primează educația mascată sub forma divertis-mentului.
- Cum se echilibrează viața profesională cu cea personală?
- Am un fiu care împlinește pe 25 decembrie 18 ani, învață bine, e clasa a XII-a la Liceul Teoretic "Ovidius". Nu vrea să se facă artist și nici nu l-am încurajat în această direcție. Am pus familia pe primul loc și am încercat să imprim acest lucru și colegilor mei.
