Marți, 20 februarie, de la ora 19:30, actorii Ecaterina
Ladin, Gheorghe Ifrim și Mihai Călin vor aduce pe scena Centrului
Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" Constanța
comedia „Cina de adio” (în regia lui Răzvan Săvescu).
- Publicitate -
Pentru Pierre si Clotilde Lecour, un cuplu de parizieni
intelectuali, prietenii, mai ales cei pe care îi ai de mult, nu mai sunt ce
erau pe vremuri. Viața te schimbă și fiecare evoluează în felul lui. Așa
constată că își petrec prea mult timp, seri, vacanțe, cu prietenii, cu care nu
mai au nimic de împarțit.
Și pentru ca în oraș a apărut o modă interesanta, numită
“cină de adio”, creată special pentru această situație delicată de niste minți
“luminate” ,se hotărăsc să organizeze și ei un astfel de eveniment pentru
prietenii de care vor să scape.
Pe scurt, la o cină de adio îi copleșești pe invitați cu
cadouri, mâncăruri fine, vinuri vechi, de regulă chiar din anii în care s-au
născut, le răscolești cele mai frumoase amintiri din momentele bune petrecute
împreună, pentru ca pe urmă să nu mai ai nici o remușcare ca nu le mai răspunzi
la telefon.
Însă, alegându-l pe cel mai vechi prieten al lor, Antoine
Royer, pentru acest ritual caraghios, nu realizează că lucrurile o pot lua
complet razna. O seară plăcută în familie cu prietenii e pe cale să se se
transforme într-o catastrofă domestica, de dimensiuni planetare și un comic
irezistibil.
În stilul binecunoscut al autorilor Alexandre de la
Patelliere și Matthieu Delaporte, cei care ne-au încântat cu inteligenta
comedie “Prenumele”, personajele noastre trebuie sa facă față unui șir de
revelații devastatoare și dezvăluri cel puțin delicate pe care prietenia lor
le-a ținut bine ascunse până astăzi. Rezultatul este cel așteptat. Un șuvoi de
bună dispoziție și hohote de râs, despre ce înseamnă cu adevărat prietenii și
cum să scapi de ei.
Preț bilet – 80 lei.