Universitatea "Andrei Șaguna" (UAȘ) din Constanța a fost zilele trecute, gazda delegației municipalității din Suleyman Pașa, localitate care este înfrățită cu orașul Techirghiol, încă din anul 1999. Cu această ocazie, membrii acestei delegații au avut posibilitatea de a cunoaște mai bine universitatea în cadrul căreia numeroși studenți turci, beneficiari ai burselor europene Erasmus+ își efectuează studiile și stagiile de practică.
- Publicitate -
Delegația condusă de viceprimarul din Suleyman Pașa, Mehmet Hilmi Issever a fost primită de președintele UAȘ, prof. univ. dr. Aurel Papari și a vizitat sălile de curs, departamentele, biblioteca virtuală.
Aceștia au mai vizitat și sediul filialei Constanța a Asociației Române de Prietenie cu China și sala "Yunus Emre" a Clubului Culturii Turcice "Mustafa Kemal Ataturk", care s-a bucurat de un interes deosebit și unde au fost discutate aspecte ale unor colaborări viitoare în domeniul universitar.
De precizat că delegația se află în România cu ocazia sărbătoririi Zilelor Orașului Techirghiol, eveniment aflat la cea de-a XVIII-a ediție.