Vineri, 05 Iunie 2026

O fată, șefa Ligii studenților UMC

de Simona ANGHEL Vineri, 03 Iunie 2016 492 < 1 min citire
O fată, șefa Ligii studenților UMC
La recenta, Adunare Generală a Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța (LSUMC) au fost stabiliți noii membri ai Biroului de Conducere.
Astfel, noua echipă va fi condusă de Patricia Ioana Iercoșan, președinte, secondată de Eduard Constantin Tănase - vicepreședinte, Beatrice Bobeico.
"În urmă cu trei ani, când am intrat în organizație, mă gândeam că mi-ar face plăcere ca, într-o zi, să preiau frâiele acesteia. Acum, că s-a întâmplat, sunt extrem de încântată, plină de energie și dornică de realizări mărețe", a declarat noul președinte.
În schimb, fostul președinte, George Albină, s-a despărțit nostalgic, după doi ani de mandat. "A venit și momentul retragerii mele din cadrul Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța. Au fost patru ani în care am activat în LSUMC, dintre care doi ani am avut onoarea de fi la cârma acesteia. Sunt mândru de faptul că mi s-a dat șansa de a reprezenta și de a apăra drepturile studenților din Universitatea Maritimă Constanța alături de colegii din biroul de conducere", am reținut din speech-ul de rămas bun.
Taguri
Articolul anterior Calvarul învățătorilor la Evaluările Naționale. Munți de dosare și rapoarte inutile
Articolul următor Parteneriat între Școala nr. 12 și Asociația "Maria-Cristiana"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei