Astăzi, 14 februarie, arheologii Muzeului de Istorie
Națională și Arheologie Constanța au anunțat descoperirea, într-o necropolă din
apropierea Tomis-ului, a unui inel din bronz cu gemă din carneol, care poartă
reprezentarea unor mâini încrucișate, simbol denumit de către literatura de
specialitate, dextrarum iunctio. Inelul face parte dintru-un inventar funerar,
fiind descoperit pe rămășițele degetului unui defunct.
- Publicitate -
Conform descrierii arheologului dr. Ingrid Petcu-Levei, acest
tip de reprezentare este folosită în lumea greacă de unde va fi preluată de
către etrusci și mai târziu de către romani, fiind folosită încă din ultimele
două secole de existență ale Republicii romane și mai ales pe parcursul
secolelor I- III d. Chr. Folosirea mâinii drepte în ritualul de căsătorie este
menţionată abia în secolul al IV- lea de către Claudian, termenul de dextrarum iunctio fiind pentru prima dată
utilizat în secolul al XIX- lea. Aceasta este perioada în care, studiul
monumentelor funerare va pune semnul egal între astfel de reprezentări şi uniunea
maritală. Cercetări recente au arătat însă, că dextrarum iunctio nu reprezintă
la propriu evenimentul căsătoriei, ci mai degrabă un eveniment marcat de
concordia, între care și sentimental marital, o scenă de adio sau chiar
revederea cu cei dragi în viaţa de dincolo. De asemenea, mai poate fi vorba
despre evenimentul logodnei, căsătoria legală, sau chiar statutul decedatului
în societate. De asemenea, conform cu reprezentările de pe monedele antice,
mâinile împreunate pot reprezenta, la fel de bine, conceptele de concordia şi
fides, cu referire la relaţia dintre armată şi casă imperială, sau chiar între
aceasta din urmă şi provinciile Imperiului, la fel ca armonia şi ordinea divină
instaurate între partenerii imperiali și fiind considerate un exemplu al
propagandei imperiale.
În toate aceste situaţii este vorba despre mâna dreaptă
deoarece în antichitatea romană mâna dreaptă este sacră zeiţei Fides și prin
urmare strângerea mâinii drepte este un gest solemn asociat cu încheierea unui
contract, un jurământ, sau chiar cu introducerea în unele misterii religioase.
„În cazul de față, vom avea nevoie de analize pentru a
stabili dacă cel îngropat în această necropolă era bărbat sau femeie și prin
urmare, dacă inelul respectiv poate reprezenta dovada unui contract de logodnă
sau căsătorie. Ne place să credem că mormântul aparține unei femei, iar Sf.
Valentin ne-a condus spre această descoperire pentru a demonstra, încă o dată,
că dragostea nu cunoaște trecerea timpului", mai precizează arheologul dr. Ingrid Petcu-Levei,.
