Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O nouă ediţie a Festivalului Antic „Tomis”

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 20 August 2023 1285 < 1 min citire
O nouă ediţie a Festivalului Antic „Tomis”
În acest weekend, Asociația Culturală „Tomis” a organizat în parcul Tăbăcărie, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Antic „Tomis”, care a adus în acest loc, o mulţime de turişti şi localnici. În prima zi, vineri, 18 august, a avut loc instalarea taberei antice, ateliere meşteşugăreşti, demonstrații militare, repetiție pentru spectacolul de reconstituire istorică „La Marginea Imperiului”. Menţionăm că spectacolul de reconstituire istorică a avut loc live, iar publicul a putut urmări scenele de luptă la care au participat cascadori profesioniști, cai special dresați, actori, acrobați și reenactori.
De asemenea, spectatorii au fost fascinați de efectele pirotehnice și de cascadoriile realizate în cadrul evenimentului, organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța. Sâmbătă dimineaţă, toată lumea a avut ocazia de a participa la diverse ateliere meșteșugărești, demonstrații militare, iar seara s-a desfăşurat spectacolul mai sus amintit, care a avut loc deja, luna aceasta, la Adamclisi și Capidava. În ultima zi, duminică, 20 august, începând cu ora 10:00, parcul a devenit locul perfect pentru desfăşurarea atelierelor meșteșugărești, demonstrații militare etc. (
Taguri
Articolul anterior UE denunţă erodarea democraţiei şi a drepturilor fundamentale în Hong Kong
Articolul următor Acţiuni ANAF: Numărul controalelor antifraudă aproape s-a dublat faţă de luna precedentă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei