O nouă întâlnire cu "Spărgătorul de nuci"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 04 Decembrie 2017 133
Înainte cu o zi (marți, 5 decembrie) și chiar în ziua de Moș Nicolae (6 decembrie), cei mici vor avea ocazia, să se reîntâlnească, din nou, cu "Spărgătorul de nuci". Spectacolul poate fi vizionat în ambele zile de la ora 10.00, la sediul Teatrului de Copii și Tineret "Căluțul de Mare".
Regia și scenariul acestei piese poartă semnătura lui Cristian Mitescu, iar muzica îi aparține lui Viorel Andrinoiu. Din distribuție fac parte: Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Daniel Minciună, Lică Gherghilescu și Tiberiu Roșu.
Piesa are la bază povestea "Spărgătorului de nuci", care este, în primul rând, o poveste de iarnă, unde, pe scenă apare și un uriaș brad de Crăciun, iar acțiunea se petrece, în mare parte, în ajunul Crăciunului.
"Spărgătorul de nuci" îi prilejuiește unei fetițe o incursiune în lumea păpușilor însuflețite și chiar o luptă împotriva temutului Rege al Șoarecilor. Apoi, are loc o feerie în Tărâmul Dulciurilor, un loc magic, plin de dulciuri glazurate, în minunate și delicioase culori, iar surprizele nu contenesc să apară.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei