O problemă gravă: cauza abandonului vieții de student

de Simona ANGHEL Vineri, 09 Octombrie 2015 176
Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a publicat pe site-ul său oficial (www.unsr.ro) o scrisoare deschisă prin care solicită Guvernului Ponta investiții importante în sistemul de învățământ superior, creșterea cu 25% a burselor sociale și de merit, dar și a subvenției pentru căminele și cantinele studențești, care nu a mai suferit modificări de peste cinci ani, în pofida creșterii costurilor utilităților, precum și demararea unui proces de construcție de noi cămine, în vederea reducerii deficitului de locuri de cazare.
În scrisoare, liderii studenților amintesc, pe lângă problemele privind bursele, căminele și cantinele studențești, și gravitatea faptului că abandonul școlar se datorează taxelor prea mari, greu de suportat pentru o familie cu venituri medii și un singur copil.
Un procent mai mare din PIB pentru educație a fost solicitat în repetate rânduri atât de reprezentanți ai studenților, cât și de reprezentanți ai elevilor și alți actori majori ai educației, o atenție sporită acordată sistemului educațional a fost și ea solicitată an de an, o reformă a educației își face din ce în ce mai cunoscută nevoia în rândul a tot mai multe persoane și, cu toate acestea, spun studenții, lucrurile stagnează în acest sector atât de important pentru o națiune, în ciuda promisiunilor și preocupărilor declarate a multora.
Potrivit scrisorii deschise lansate de UNSR, Institutul Național de Statistică (INS), în anul academic 2013-2014, afirma că, în primii doi ani de studiu, 20.000 de studenți au abandonat studiile universitare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei