Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța a fost, de curând, gazda unor oaspeți de seamă. O delegație condusă de viceprimarul orașului Brest, Réza Salami, a fost primită de rectorul ANMB, contraamiral de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chițac, pentru o scurtă vizită. Pe durata întrevederii, delegația franceză a transmis Navei Școală "Mircea" invitația pentru participarea la festivalul internațional "Tonnerre de Brest 2016".
- Publicitate -
Prezentarea și vizitarea ANMB au fost realizate de către prorectorul pentru relații internaționale al insti-tuției, comandor Octavian Tărăbuță. Delegația a fost însoțită de cadre didactice ale academiei pe timpul vizitei la simulatoare, planetariu, laboratoare și săli de curs.