La finele lunii septembrie, Școala Gimnazială nr.37 din
Constanța a fost gazda a două echipe de profesori și elevi din Turcia și
Italia. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Programului Erasmus+
2021-2-RO01-KA210-SCH-000050227 finanțat
de Uniunea Europeană cu numele Future United Teachers Unearth Real
Entrepreneurs.
- Publicitate -
Coordonatorul acestui proiect este prof. înv. primar Camelia
Buruiană, iar din echipă mai fac parte directorul adjunct - prof. Corina Apostu
și director prof. Iuliana Marcoşanu.
Elevii și cadrele didactice din Turcia și Italia au fost
întâmpinați de colegii lor de la Școala 37 cu tradiționala pâine și sare, iar
atmosfera a fost pe deplin colorată cu sute de stegulețe ale celor trei țări,
confecționate manual de prichindeii din ciclul primar.
Corul Școlii a intonat imnurile de stat ale României,
Italiei și Turciei, iar cei mai talentați elevi au impresionat audiența cu un
program artistic – dansuri tradiționale din spațiul dobrogean, italian și cel
oriental.
Parteneri Școlii nr. 37 în acest proiect sunt școala –
Mercimek Tevhide Atçı Ilkokulu, din Ceyhan- regiunea Adana, Turcia şi școala
I.C. Padre Isaia Columbro, Tocco Caudio, din regiunea Campania, Italia.
Prima mobilitate din acest proiect a avut loc in luna
iunie in Italia, iar acum a venit rândul școlii noastre să fie gazdă și
demonstreze aptitudinile antreprenoriale la ciclul primar. Activităţile desfăşurate la clase au avut tema "My
business" şi au culminat cu un impresionant "Târg de prăjituri".