Între 16-17 ianuarie, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”
a organizat a treia întâlnire transnațională în cadrul proiectului „CyberSEA:
Increasing Cyber Security at SEA through digital training", din cadrul programului
Erasmus+, a cărui perioadă de implementare este prevăzută până în august 2026.
- Publicitate -
Obiectivul principal al proiectului, finanțat cu o sumă
totală de 400.000 euro, este identificarea vulnerabilităților de securitate
cibernetică și dezvoltarea unor programe specifice de pregătire și instruire în
domeniul securității cibernetice în sectorul maritim, adresate atât cadrelor
didactice, cât cadeților, cu implementarea unui laborator remote și a unui
joint-hub de pregătire practică în domeniul Maritime Cybersecurity, cu
capabilități software și hardware performante și de actualitate.
Printre partenerii din cadrul proiectului se numără
Catalunya Politechnical University (Spain) - coordonator, Satakunta University
of Applied Sciences (Finland), Spinaker doo (Slovenia), IDEC (Greece), Hellenic
Mediteraneean University (Greece), German Business School (Germany), Maritime
Szsceczin University (Poland) și Center of the Factories of the Future
(Sweeden).
Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții partenerilor au
cooperat în vederea organizării activităților viitoare din cadrul proiectului
și au profitat de oportunitatea de a vizita baza materială modernă a Academiei
Navale „Mircea cel Bătrân”, actualizată la cele mai ridicate standarde
europene. De asemenea, invitații au testat facilitățile din cadrul noului
laborator de Cybersecurity, dezvoltat în Academia Navală, facilitându-se astfel
schimbul de bune practici în domeniul instruirii în domeniul securității
cibernetice.