Muzeul de Artă populară Constanța a inaugurat vineri expoziția temporară 'Sărbătoarea Paștelui în satul tradițional', ce etalează obiceiurile de celebrare a celei mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox în spațiul carpato-danubiano-pontic - Învierea Domnului.
- Publicitate -
Potrivit directorului instituției muzeale, Maria Magiru, expoziția își propune reconstituirea unui segment al spațiului locuinței țărănești, peretele de răsărit cu icoanele protectoare ale casei și familiei, constituit ca un adevărat altar rural tradițional, dedicat sărbătoririi Paștelui.
În sălile muzeului sunt expuse obiecte din patrimoniul propriu, reprezentative pentru toate zonele etnografice ale țării: Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, scrie Agerpres. Punctul de maxim interes al expoziției îl constituie colecția de ouă încondeiate cu ceară de albine, meșteșug în care au excelat mai ales sătenii din Bucovina de Nord și Moldova, dar și ouă provenind din satele dobrogene, unde frumosul meșteșug artistic, legat de Sărbătorile Pascale, a fost adaptat tradițiilor locale.