Ovidiu Dunăreanu, nominalizat pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 22 Mai 2016 724
"Lumina îndepărtată a fluviului", senzaționalul roman al scriitorului Ovidiu Dunăreanu, a fost nominalizat pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015.

La apariția lui scriam următoarele: "Volumul este o capodoperă închinată Ostrovului natal, ținuturilor de pe malul fluviului și Dobrogei, naturii, oamenilor și istoriei zbuciumate a acestor locuri. Autorul aduce la lumină întâmplări vechi, uitate, legende din ținuturile dunărene și construiește cu măiestrie povești și mituri noi. 

Avem de a face cu un roman complex, cu pagini de un mare lirism, dar și de mare forță. Autorul ne ajută să descoperim o lume teribilă, în care personajele fantastice se mișcă printre cele reale. 

Ovidiu Dunăreanu dă dovadă de o mare creativitate și inventivitate scriitoricească, construind întâmplări teribile și eroi exemplari. Dat fiind mulțimea palierelor abordate, romanul este, totodată, o monografie literară a satului de la Dunăre. Putem face o paralelă între construcția sa și metoda monografică a Scolii sociologice de la București, a lui Dimitrie Gusti. Cartea cuprinde referințe la geografia, demografia, istoria, economia, tradițiile obiceiurile, credințele și spiritualitatea zonei și o bogată tipologie a locuitorilor din ținutul de la malul fluviului. 

"Lumina îndepărtată a fluviului" este cartea pe care literatura națională o aștepta de multă vreme și sunt convins că poate concura cu succes la Premiile Uniunii Scriitorilor din România." 

Iată că așteptările mele au fost confirmate de juriul pentru Premiile USR pe 2015, alcătuit din Iulian Boldea, Tudor Cristea, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Alex. Ștefănescu (președinte) și Răzvan Voncu.

La secțiunea proză, au fost făcute cinci nominalizări: 

Mircea Cărtărescu, Solenoid, Ed. Humanitas;
Ovidiu Dunăreanu, Lumina îndepărtată a fluviului, Ed. Ex Ponto;
Cornel George Popa, Ultima cină cu Leonardo, Ed. Corint;
Doina Ruști, Manuscrisul fanariot, Ed. Polirom;
Dan Stanca, Ghetsimani ’51, Ed. Cartea Românească.

Indiferent cine va fi desemnat câștigătorul premiului, nominalizarea în această prestigioasă competiție, alături de alte nume mari ale literaturii contemporane românești, reprezintă un premiu. Pentru literatura și cultura Dobrogei, nominalizarea romanului lui Ovidiu Dunăreanu este o onoare și un motiv de mare mândrie. 
Iată nominalizările și la celelalte secțiuni: 

Poezie

Mariana Codruț, Hiatus, Ed. Paralela 45
Vasile Dan, Lentila de contact, Ed. Mirador
Mihail Gălățanu, Trilogia nașterii, Ed. Limes
Ion Pop, Casa scărilor, Ed. Cartea Românească
Liviu Ioan Stoiciu, Nous, Ed. Limes

Teatru

Nicio nominalizare

Critică și istorie literară, eseu

Mircea Anghelescu, Lâna de aur, Ed. Cartea Românească
Mircea V. Ciobanu, Tratat cu literatură, Ed. Prut Internațional
Mircea Martin, Radicalitate și nuanță, Ed. Tracus Arte
George Neagoe, Mizantropul optimist. G. Călinescu și (de)stalinizarea României, Ed. Cartea Românească
Simona Vasilache, Caragiale, diavolul din detalii, Ed. Casa de Pariuri Literare

Literatură pentru copii și tineret

Ana Andreescu, Minunata aventură, Ed. Curtea Veche
Petre Crăciun, Cu Andersen în regatul poveștilor, Ed. Zorio
Passionaria Stoicescu, Când paronimele preferă rimele, Ed. Carminis

Debut

Simona Antonescu, Fotograful curții regale (roman), Ed. Cartea Românească
Robert G. Elekes, Acum îmi iau dinții în spinare și adio (versuri), Ed. Tracus Arte
Cristian Fulaș, Fâșii de rușine (roman), Ed. Vinea
Emilian Pal, Fortral (versuri), Ed. Tracus Arte 

Traduceri 

Leo Butnaru, Panorama poeziei avangardei ruse, Ed. Tipo Moldova
Constanța Ciocârlie, Patria locotenentului Schrreiber de Andreï Makine
Gheorghe Iorga, Rubaiate de Omar Khayyam, Ed. Paralela 45
George State, Opera poetică I de Paul Celan, Ed. Polirom
Elena Brândușa Steiciuc, Iarba nopților de Patrick Modiano, Ed. Polirom

Premii speciale

Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Ed. Cartea Românească
Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, Ed. Humanitas
Constanța Vintilă-Ghițulescu, Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750-1860), Ed. Humanitas

Premiul Fundației "Andrei Bantaș" (pentru traduceri din engleză) și Premiul Național se vor acorda fără nominalizări prealabile.
Cu prilejul decernării Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015, se vor acorda și Premiile ARIEL (pentru cea mai bună carte din anul 2015, respectiv pentru cea mai bună revistă din anul 2015), precum și Premiul "Mircea Ciobanu", acordat de criticul literar Eugen Negrici.

Taguri

Comentează știrea

yHCnapLJVXKxCuvMsXp
5 decembrie 2016
TQpWGdWP

VBpR3i apygnkmireoy, [url=http://dwiodjvhyjhw.com/]dwiodjvhyjhw[/url], [link=http://jflxtcnazkun.com/]jflxtcnazkun[/link], http://djptygckacfc.com/

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei