Vineri, 05 Iunie 2026

Palatul Copiilor, gazda permanentă pentru elevii constănțeni

de Simona ANGHEL Joi, 23 Martie 2017 196 < 1 min citire
Palatul Copiilor,  gazda permanentă  pentru elevii constănțeni
De la începutul acestei săptămâni, Palatul Copiilor a coordonat și organizat o serie de activități.
Luni, s-a desfășurat faza județeană a Concursului european "Tineri în pădurile Europei", coordonat de Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS și Ministerul Educației Naționale.
La această etapă a concursului au participat 18 echipaje de elevi de la unitățile de învățământ din județul Constanța. 
La final, pe primul loc s-a clasat echipajul Liceului Teoretic "George Călinescu" Constanța, coordonat de profesor Daniela Dicianu, și format din elevii Violeta Crăciun, Alexandru Bițeanu, Bianca-Maria Păduraru. Aceștia vor reprezenta județul Constanța la faza națională a concursului.
Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită în întreaga lume pe 22 martie, Palatul Copiilor a organizat o serie de manifestări științifice și culturale. Au fost implicați peste 300 de elevi de la Palatul Copiilor, dar și de la unitățile de învățământ partenere.
Activitățile educative, desfășurate sub formă de expoziții de desene, dezbateri, vizionarea de filme tematice și experimente, au avut ca subiect importanța apei. 
Articolul anterior Cea mai mare competiție de robotică se apropie
Articolul următor Despre sănătate în mediul școlar. Părinții, de vorbă cu medici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei