„La început a fost
cuvântul” - prima temă a conferinței din luna noiembrie 2024 a părintelui
Marius Moșteanu, cel atât de mult prețuit nu numai de enoriașii din parohia sa
– Sfântul Nicolae Vechi, dar și de cei cărora le-a fost permanent duhovnic sau
vremelnic sfătuitor.
- Publicitate -
Nu mai este o noutate în rândul constănțenilor că prelegerile
părintelui Marius, de la finalul slujbelor, fac ca Biserica Sfântul Nicolae
Vechi să devină neîncăpătoare.
Și uite așa, cu vădită notorietate, la invitația
scriitoarei Amelia Stănescu, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”
din Constanța, lua naștere seria de conferințe permanent motivate de un subiect
la zi ale celui care poartă cu atâta smerenie sutana chiar și în fața
auditoriului din bibliotecă. Ce face diferența dintre prelegerile de sub cupola
bisericii și cele din aula Liliana Lazia: seria de întrebări la care și-a
asumat să răspundă cu sinceritate, la final, părintele Marius Moșteanu.
Patru întâlniri,
patru teme la zi
În luna decembrie,
cea de-a doua conferință - „De
la urare la stare în Colindul de Crăciun” - a fost ocazionată de emoția
sărbătorilor de iarnă, iar în luna ianuarie, cum altfel decât despre Eminescu,
tema „Timp și Spațiu, Sacru și Profan” avea să prilejuiască identificarea unor noi unități de măsură a
distanței dintre oameni: pasul și îmbrățișarea, dar și a Timpului parcurs între
două emoții: bătaia inimii, întreținând viața.
Cea de-a patra conferință,
„Eros și Agape călători spre Marea Iubire”, petrecută în zi de Dragobete, pe 24
februarie, a umplut din nou aula Liliana Lazia a Bibliotecii Județene cu constănțeni
dornici să fie martorii unor noi emoții transmise prin cuvinte meșteșugit
îmbrăcate în poveștile Olimpului și ale mitologiei grecești. Și de data aceasta
i-a fost alături consoarta Elena Moșteanu, un sensibil filolog, care n-a ezitat
să-i mărturisească public părintelui Marius… „pentru tine trăiesc!”.
La orizont se anunță o nouă întâlnire, cea de-a cincea
conferință, programată luni, 10 martie, tot de la ora 16, în aceeași aulă
Liliana Lazia. Dar de această dată prilejuită de luna feminității: „Feminitate și
maternitate. Femeia, eterna poveste".
„Femeia a fost
dintotdeauna subiect de poveste. S-au spus multe, s-au scris multe, s-au
încercat definiții, supoziții și au curs râuri de cerneală în căutarea unor
definiri cât mai exacte. Feminitatea, dincolo de poveste, este misterul însuși,
iar maternitatea este dincolo de nașterea de prunci, trecerea de la tăcere la
freamăt". Astfel sună invitația gazdelor de la Biblioteca Județeană pentru
cea de-a cincea conferință m care părintele Marius Moșteanu ne va descifra câte
ceva despre tăcerea din poveste, atunci când foșnesc emoțiile.