Nașterea cea după trup
a Fiului lui Dumnezeu,
- Publicitate -
dovada iubirii mai
presus de fire
Iubitului cler,
cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei
Tomisului, har, pace și bucurie, iar de la noi,
arhierească
binecuvântare
Iubiți fii
duhovnicești,
Taina cea mare a
creștinătății începe prin nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu, fapt
relatat de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Cu adevărat mare este taina
creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Tim 3, 16). Această taină își
arată bogăția spirituală și deplina semnificație în actul cel mai presus de
fire, în care Fiul lui Dumnezeu se naște după trup de la Duhul Sfânt și din
Fecioara Maria, pentru a realiza împăcarea dintre Dumnezeu și om. Măreția
tainei nașterii lui Hristos reiese din faptul că Însuși Fiul lui Dumnezeu, din
iubire pentru om, se face frate al nostru după firea umană, oferindu-ne astfel
marele dar al iubirii, atât de importantă în aceste zile în care lumea întreagă
este cuprinsă de pandemie.
Prin nașterea lui
Hristos din Sfânta Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii
umanități, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul și pământul. Astăzi Fiul,
cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru
toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până
în iubirea Sfintei Treimi. Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu, în acest
moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și
indiferență, și să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei atât către
Dumnezeu cât și către aproapele. Numai prin iubirea aproapelui mărturisim prin
fapte iubirea lui Dumnezeu, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Dreptmăritori creștini,
Citim la Sfântul
Apostol Pavel că Hristos, Fiul lui Dumnezeu se naște, „la plinirea vremii”
(Gal. 4, 4). Era timpul hotărât din veci, de Tatăl Cel ceresc. Nașterea lui
Hristos, Marele Împărat, este anunțată tuturor neamurilor, chiar și celor
păgâne, care, citind stelele, observă steaua cea strălucitoare ce anunță
nașterea unui mare împărat. Și au văzut steaua și au crezut și au urmat ei, iar
steaua i-a condus până la cetatea cea vestită a Ierusalimului, iar acolo s-a
ascuns. Și magii, nedumeriți, nevoind să abandoneze căutarea lor arzătoare, au
cerut sfat regelui țării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini
cererea și le va putea alunga tristețea. Și l-au întrebat pe el: Unde este să
Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii iudei,
care l-au vestit, cu încredințare mare, că în Betleemul Iudeii va să Se nască,
căci așa este scris prin prorocul Miheia, citat de către Sfântul Evanghelist
Matei (Matei 2, 5).
Adevăratele intenții
ale acestui conducător pământesc sunt tăinuite, căutând sa afle de la magi
locul nașterii lui Mesia, însă nu pentru a I se închina așa cum făgăduise, ci
pentru că el căuta să omoare Pruncul. Dorința de a-și păstra tronul întunecă
mintea lui Irod, care decide ca prin omor să înlăture orice posibil împărat.
Iar dacă drumul magilor s-a făcut
prin descoperire
dumnezeiască, pentru că încă nu se
plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se
arată magilor, după ce aceștia L-au descoperit pe Prunc și I s-au închinat cu
bucurie mare și cu daruri, și i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în
țara lor.
Teama că-și va pierde
tronul prin nașterea lui Mesia și ura că s-a născut în lume un Împărat mai mare
decât el, îl determină pe Irod să dea porunca cea fără de lege, ca soldații săi
să meargă în cetatea Betleemului și să ucidă acolo pe toți pruncii, de 2 ani și
mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi, ca astfel să Îl omoare și
pe Hristos (Matei 2, 16). Și s-a împlinit atunci această mare fărădelege și
cruzime, vestită și de Proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere și
tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu poate să se mângâie pentru că nu
mai sunt!"(Matei 2, 18) Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele
acestor copii nevinovați s-au suit la Cer, în sânul lui Avraam, devenind
primele jertfe vii și fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor
creștini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.
Iubiți credincioși,
Nașterea Fiului lui
Dumnezeu oferă modelul iubirii și smereniei absolute. El, Dumnezeu fiind, se
naște în iesle, înconjurat de ființe necuvântătoare, căci lumea pentru care s-a
întrupat, prinsă în valurile zbuciumate ale vieții, avea alte preocupări.
Totuși, pe câmpurile din jurul peșterii erau păstori care făceau de strajă în
jurul turmelor și aceștia au văzut lumina stelei și au venit în întâmpinarea
Pruncului. Lumea pentru care Hristos S-a smerit pe Sine, nu a realizat atunci
importanța marelui eveniment ce punea începutul istoriei mântuirii oamenilor,
nu a înțeles că singurul motiv de bucurie real din lume este nașterea Celui
care va deschide neamului omenesc porțile Raiului. Astăzi, unii au rămas în
nepăsare, făcând din nașterea lui Hristos o sărbătoare în care accentul se pune
pe materialitatea lumii și nu pe Hristos. Sunt însă și oameni care vin la
Biserică și așteaptă cu mare bucurie sărbătoarea înnoirii Nașterii Pruncului
Iisus și se pregătesc pentru acest mare praznic prin post, rugăciune și Taina
Sfintei Spovedanii.
Venirea pe lume a lui
Hristos în ieslea din Betleem aduce în sufletele celor credincioși nădejdea cea
tare că Dumnezeu nu a părăsit poporul Său și că omenirea nu este singură în
această încercare a bolii care bântuie întreg neamul omenesc. Acum, când
suferința și moartea amenință întreaga planetă, oamenii pot cunoaște mai bine
importanța apropierii și împăcării cu Dumnezeu, Singurul de la Care poate veni
ajutorul. De aceea, nașterea Mântuitorului lumii este așteptată astăzi cu mai
multă trăire duhovnicească, cu mai multă pregătire din partea credincioșilor,
care, de frica bolii și a morții mută accentul de la cele materiale și
trecătoare la cele spirituale, întorcându-se către Dumnezeu, cerându-i ajutorul
și primind binecuvântarea cerească. Iată de ce a fost necesară întruparea Fiului
lui Dumnezeu. Pentru ca potrivnicia omului manifestată prin neascultare, să fie
transformată în binecuvântare. Prin aceasta Mântuitorul Hristos vine în maximă
apropiere de noi și ne vestește bunătatea și iubirea lui Dumnezeu Tatăl și a
Duhului Sfânt pentru întreaga creație.
Prin venirea în lume a
Fiului lui Dumnezeu, egoismul din oamenii despărțiți de păcat se convertește în
iubire a aproapelui, iar singurătatea omului devine comuniune între cer și
pământ, prin venirea la ieslea din Betleem a îngerilor și a păstorilor. Nouă,
celor care eram orbi duhovnicește, ni se oferă vederea celor cerești prin
deschiderea cerurilor din care coborau îngeri cântând: „Slavă întru cei de sus
lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire".
Dreptmăritori creștini,
Lumea este creată de
Dumnezeu din iubire, pentru ca aceasta să trăiască în deplină armonie și
fericire. Dar fericirea nu este un „dat”, ci un țel spre care omul trebuie să
tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptății
și adevărului și de a te lupta mereu cu răul, cu păcatul. Pentru a ajunge însă
la această fericire deplină se cuvine ca fiecare să experimenteze iubirea
adevărată lipsită de orice egoism, care duce la adevărata fericire. Experiența
răului în viața omului întunecă fericirea și răcește dragostea și față de
Dumnezeu și față de semeni. Prin faptul că Dumnezeu ne-a făcut părtași la tot
binele, suntem datori să fim responsabili și să căutăm permanent realizarea
faptelor bune pentru semenii noștri. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), de
aceea întreaga Sa lucrare pentru om și cu omul, o realizează din iubire, pentru
ca să ne crească și pe noi în iubire.
De multe ori când vine
vorba de credința noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubește pe
Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși…". De aici
înțelegem că iubirea și credința adevărată se manifestă permanent prin iubire,
prin faptele bune realizate pentru toți cei aflați în nevoi. Faptele bune față
de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credința, nădejdea și dragostea
(I Cor. 13, 1, 28). Prin credință omul își însușește adevărurile legilor lui
Dumnezeu, făcându-le și pe ale sale, iar prin nădejde el așteaptă cu răbdare
împlinirea celor crezute, după cum prin căldura dragostei el se luptă statornic
în viața aceasta, ca să împlinească ceea ce crede. Această luptă nu se va
sfârși decât atunci când cele crezute și nădăjduite se vor împlini, toate
topindu-se în focul iubirii veșnice a lui Dumnezeu în Biserica triumfătoare din
cer.
Iubiți fii duhovnicești
ai acestor meleaguri apostolice,
După cum amintirea
focului nu încălzește trupul, tot așa și credința fără dragoste nu lucrează în
suflet iluminarea conștiinței. De aceea prin roadele iubirii se înțelege a face
bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a
folosi lucrurile cu dreaptă judecată”.
Cu toate că după omul
modern, secularist, sărbătoarea Nașterii Domnului capătă un aspect material și
de relaxare adeseori exagerată, eu vă îndemn să-L căutăm pe Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, în rugăciune și comuniune cu semenii, prin lucrarea permanentă a faptelor
bune, prin facerea de bine și orice ajutor. Dar toate acestea trebuie să fie
mereu și în întâlnirea supremă, în Dumnezeu, prin darul Sfintei Liturghii.
Având nădejde tare în
Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să
fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă
binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul
duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.
În Arhiepiscopia
Tomisului, noi cei care avem privilegiul să viețuim aici pe pământ apostolic,
privind spre Betleem semnele peșterii unde s-a născut Pruncul dumnezeiesc,
vedem ca în oglindă și Peștera Sfântului Andrei, unde Părintele credinței
noastre a vestit strămoșilor noștri nașterea Pruncului dumnezeiesc și toate
cele ce au urmat pentru mântuirea noastră.
Vă îndemn pe toți,
precum Sfântul Apostol Andrei, care a adus în inimile strămoșilor noștri atât
peștera Betleemului cât și pe Pruncul din ea, să primiți și din partea mea ca
Păstor al vostru și urmaș smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Hristos,
făcând inima voastră iesle curată și să-L rugați să rămână cu voi pururea și să
vă ajute în suișul către cer.
Vă dorim, tuturor, să
petreceți cu pace și cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar
Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogați în credință, bunătate și
iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An
Nou binecuvântat! Întru mulți și fericiți ani!
Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele
doritor
și către Hristos Cel
Născut la Betleem rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI
