Patru noi reprezentații pentru spectacolul "Lebedele"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 28 Mai 2019 269
Copiii sunt invitați marți, 28 mai și miercuri, 29 mai, de la orele 10.00 și 12.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare", pentru a viziona spectacolul "Lebedele". Scenariul și regia sunt semnate de Cristian Mitescu, scenografia de Eugenia Tărășescu Jianu, muzica îi aparține lui Alexandru Berehoi, iar coregrafia lui Ionuț Sergiu Anghel. Din distribuție fac parte: Daniela Vlad, Clara Ghiuvelechian, Lică Gherghilescu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi. 
Spectacolul este o adaptare neconvențională, dar plină de sensibilitate și profesionalism a frumoasei povești aparținând lui Hans Christian Andersen.

Alături de blânda și curajoasa Eliza care se sacrifică și pătrunde într-o lume a tăcerii pentru a rupe vraja aruncată asupra celor 11 frățiori ai ei, cei mici vor întâlni personaje ca vicleana Mașteră, Împăratul, cruda Babă Zdreanța, Prințul, misterioasa Zâna Morgana, spiritele sau pisica vrăjitoarei și vor învăța cât de important este să îți prețuiești familia (Eliza suferă enorm că ea și frățiorii ei sunt orfani de mamă) cât și faptul că bunătatea și blândețea reprezintă întotdeauna soluțiile în abordarea unor situații extreme în viață. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste șase ani și durează 55 de minute.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei