Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul
concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar
(după soluționarea contestațiilor) relevă o majorare de 2,05% a notelor ≥ 7 în
raport cu prima afișare (rezultatele inițiale).
- Publicitate -
Situația finală prezentată sintetic:
Au fost depuse 5.083 de contestații (6.248 în anul
anterior). În cazul a 4.915 contestații (96,69%), notele au fost modificate
astfel: pentru 3.062 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce
pentru 1.853 de lucrări notele inițiale au fost micșorate.
Rata notelor ≥ 7 (șapte) a crescut de la
48,68% la 50,73% (46,71% în 2021).
Procentul notelor între 5 și 6.99: 32,96% (în scădere
comparativ cu anul trecut -35,02%).
Din promoția curentă, 46,98% dintre candidați au obținut
note ≥ 7 (șapte), în creștere față de anul trecut: 42,65%.
146 de candidați au obținut nota 10 (număr nemodificat
față de prima afișare), iar 12.456 de candidați au obținut note între 7 și
9,99.
În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de
lucrări, din cele 24.862 transmise spre evaluare, întrucât lucrările
a 19 candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea
metodologiei.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie
să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia
specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic
vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba
scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia
specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de
repartizare.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de
predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea
descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de
repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi
1 august.