Duminică, 07 Iunie 2026

Picturile din muzeul de la Topalu pot fi admirate din fața computerului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 28 Iulie 2020 317 < 1 min citire
Dacă nu ați văzut, până acum, lucrările expuse la Muzeul "Dinu și Sevasta Vintilă" din Topalu, secție a Muzeului de Artă Constanța, sau doriți să le revedeți, aveți ocazia s-o faceți prin intermediul unui tur virtual. Prin intermediul acestuia, a precizat directorul instituției de cultură, Doina Păuleanu, puteți admira opere ale unor mari artiști, chiar din fața computerului, de acasă, de la birou, de oriunde...
Astfel, muzeul poate fi explorat virtual, accesând următorul link: https://muzeuldeartaconstanta.ro/muzeul-topalu.html.
XXX
Reamintim că doctorul Gh. Vintilă (1898 - 1978) a donat, în anul 1960, comunei sale natale, Topalu, un număr de 228 lucrări de artă românească modernă, în vederea alcătuirii unei colecții publice de mare interes și originalitate. În urma acestei donații, a subliniat criticul de artă, în casa părintească a doctorului s-a înființat, în același an, Muzeul de Artă "Dinu și Sevasta Vintilă".
La ora actuală, clădirea găzduiește opere ale celor mai importanți creatori români - Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gh. Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea, Oscar Han. etc. Lucrările prezintă școala românească modernă de artă prin lucrări de referință. 
Taguri
Articolul anterior O navă s-a scufundat în urma coliziunii cu un alt vas
Articolul următor Ludovic Orban le cere primarilor de orașe să susțină acțiunile guvernului pentru combaterea bolii COVID-19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei