La Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța, pe
24 ianuarie, chiar dacă a fost zi de sărbătoare liberă, elevii claselor a XII-a
s-au întâlnit cu prof. Violeta Drăgan pentru o recapitulare a materiei (Limba
și literatura română) înaintea simulării județene.
- Publicitate -
Pentru a marca importanța zilei, cei prezenți au
descoperit situația individuală a scriitorilor români din programa de Bacalaureat
în anul Unirii: Mihai Eminescu, 9 ani, elev al Școlii primare din Cernăuți,
aflat în vacanța de iarnă la Ipotești, trăiește cu intensitate evenimentul,
sărbătorind alături de țăranii din sat; Ion Creangă, 22 de ani, asociază anul
Unirii cu anul în care a devenit diacon; Ioan Slavici (11 ani) - elev în Arad;
I. L. Caragiale - 7 ani.
Directorul instituției, prof. Ionuț Pătrașcu, a făcut
posibilă această acțiune, într-o zi importantă pentru România, cu speranța că „educația
unește" și întărește caracterul!
Zilele trecute, în cadrul Liceului Tehnologic „Dimitrie
Leonida" a avut loc activitatea de prevenire a victimizării minorilor.
Reprezentanți ai Poliției Române au răspuns întrebărilor elevilor de clasa a
IX-a coordonați de prof. Ramona Maloș, Violeta Stanciu și Georgiana Găgeanu.
Activitatea interactivă a avut un impact
puternic asupra elevilor, tocmai pentru că subiectele aduse în discuție au fost
preluate din problemele cu care aceștia se confruntă în viața de zi cu zi.