Duminică, 07 Iunie 2026

„Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI”, triplu eveniment la Centrul „Jean Constantin”

de Simona ANGHEL Vineri, 03 Decembrie 2021 266 1 min citire
„Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI”, triplu eveniment la Centrul „Jean Constantin”
Sâmbătă, 4 decembrie 2021, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ va fi gazda unui triplu eveniment din cadrul proiectului „Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI", inițiat de Asociația Sine Qua Non. Scopul acestui proiect este de a promova istoria Constanței și a Dobrogei, dar și a istoriei românilor din toate provinciile istorice românești.
Începând cu ora 19, pe scena Centrului „Jean Constantin” va avea loc un spectacol unic, susținut de Orchestra Simfonică București și actori, o descriere muzicală și un recital teatral despre evoluția municipiului Constanța în peste două milenii și jumătate.
În cadrul aceluiași proiect, de la ora 18.30, va fi vernisată expoziția „Tomis – Constantiana – Kustendje – Constanța“, organizată de cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc, prilej cu care vor fi prezentate imagini ale Constanței din toate perioadele sale istorice.
Tot sâmbătă, 4 decembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc și o lansare de carte: volumul „Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI", coordonat de cercetătorii științifici dr. Cristina Talmațchi, dr. Lavinia Dumitrașcu, dr. Sorin Marcel Colesniuc, dr. Gabriel Talmațchi. Acesta include comunicările susținute la simpozionul cu același nume, desfășurat în prima parte a proiectului, în luna august a.c.
Menționăm că la toate activitățile cuprinse în proiectul cultural pot participa gratuit, în limita locurilor disponibile, toate persoanele interesate de istoria și patrimoniul cultural constănțean care pot prezenta Certificat verde: persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală în ultimele șase luni. Vă rugăm să vă rezervați locul gratuit la spectacol pe www.bilet.ro.
Porți deschise către civilizații. Tomis – Constanța MMXXI" este organizat de Asociația Sine Qua Non, cu susținerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.
Taguri
Articolul anterior Procedură de infringement la adresa României, pentru întârzierea amenajării spaţiului maritim
Articolul următor Patru unități de învățământ din județul Constanța s-au înfrățit cu instituții din Bursa (Turcia)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei