La aproape două decenii de la primele rezultate internaționale excepționale aduse de elevi români în domeniul astronomiei, copii care s-au pregătit din fascinație pe cont propriu, învățământul preuniversitar nu poate oferi sprijin susținut decât cel mult în cadrul unor cercuri de astro-fizică.
- Publicitate -
În urmă cu 15 ani consemnam prima medalie internațională la o olimpiadă de astronomie, obținută de constănțeanca Miruna Oprescu, fostă elevă a Liceului Teoretic „Ovidius”, care ne mărturisea că s-a pregătit pe cont propriu, procurând materiale de pe internet sau comandându-le din străinătate. Iată că istoria se repetă și în cazul celui mai recent medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori, Andrei Patrick Cioranu, care ne-a declarat că tot singur s-a pregătit pentru această performanță.
Elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, el a obținut medalia de aur la prima ediție a acestei olimpiade, desfășurată la Câmpulung Moldovenesc, competiție care a reunit echipe cu prezență fizică din opt țări (Thailanda, Columbia, Cehia, Grecia, Nepal, Republica Moldova, Ucraina și România), respectiv o echipă din Canada, în sistem online.
În cadrul olimpiadei, concurenții au susținut două probe: o probă teoretică (de 4 ore) și o probă observațională, structurată, la rândul său, în alte trei subprobe: proba de Planetariu, proba hărții mute și proba de noapte (cu instrumente observaționale), toți cei 10 elevi olimpici din lotul României obținând rezultate remarcabile: cinci medalii de aur, trei de argint și două de aur.
Cei patru colegi care i-au dat o mână de ajutor
Atracția pentru misterele boltei cerești a existat dintotdeauna la Andrei Patrick Cioranu, după cum avea să ne mărturisească. „De mic am fost fascinat de planete, eram curios, puneam întrebări, iar la vârsta de 4 ani și jumătate, când am intrat cu mama într-o librărie, am fost atras ca de un magnet, pot să spun, de coperta cărții «Astronomia. O introducere în universul stelelor» din care mi-a citit apoi în fiecare seară”.
Au urmat, în gimnaziul petrecut tot la Colegiul „Mircea”, participări la olimpiadele de fizică și matematică. „În clasa a VI-a a fost prima dată când am participat la olimpiada de matematică. În clasa a VII-a, odată cu venirea pandemiei, s-au organizat online și am obținut bronz la olimpiada națională de matematică și argint la olimpiada națională de fizică”, a declarat același copil de aur, care participă la cercurile organizate în Colegiul „Mircea” de prof. Adina Dogărescu (fizică) și prof. Nelu Chichirim (matematică).
Surpriza avea să vină în momentul în care l-am întrebat pe Andrei Patrick Cioranu cu cine s-a pregătit pentru această extraordinară performanță. „Pentru că în Constanța nu există un profesor de astronomie, m-am pregătit singur, în baza unei bibliografii pe care am găsit-o pe Google, dar am cumpărat și cărți de astronomie, am descărcat pdf-uri de pe internet cu probleme, care se pot găsi destul de ușor, pe care le-am tradus din limba engleză. Mi-am procurat cărțile lui Mihail Sandu. Anul trecut, patru elevi de clasa a XII-a – Victor Dumbravă, Ioan Rolea, Harun Osman și George Prodan - au susținut un cerc de astronomie la «Mircea», în măsura timpului lor liber, având în vedere că se pregăteau de Bacalaureat, prilej cu care am deprins bazele astronomiei, și în rest am progresat singur”, a povestit mircistul de aur.
În ceea ce privește intențiile sale la finalizarea liceului, a spus că nu s-a decis încă spre ce domeniu se va îndrepta, matematică, fizică sau astronomie, dar cu siguranță își dorește să studieze în America.
„Elevii se pregătesc între ei, după ce au reușit să atingă performanța în competiții”
Confirmarea faptului că în România încă nu există profesori specializați în astronomie avea să vină și din partea prof. Ion Băraru, reputat antrenor al geniilor în fizică de la Colegiul „Mircea”.
„Personal, eu fac tot ce pot ca să-i ajut, în sensul că ieșim cu telescoapele afară, dar partea de astro-fizică o știu de la orele de fizică. Elevii se pregătesc între ei, după ce au reușit să atingă performanța în competiții, dându-și unul de la altul toate cunoștințele dobândite. Zilele trecute, am primit un mesaj dat de minister prin care solicită formarea corpului profesorilor care propun subiecte pentru astronomie. Acum cercul a fost preluat de Bogdan Doroftei, din clasa a X-a. La noi, cel mai bun în ceea ce privește astronomia observațională este profesorul Florin Iordănoaia, care predă la UMC și care mi-a fost elev la liceul militar, a dorit să-și dea doctoratul în astronomie și nu a putut pentru că la noi în țară nu mai există nimeni. A fost cineva la Cluj care a emigrat. Nu ai cum să evoluezi în astronomie”, a mai declarat prof. Ion Băraru.