Povești românești la ”Clubul de vacanță” desfășurat la Ludotecă

de Simona ANGHEL Joi, 21 Iulie 2022 314
Printre multe alte inițiative în premieră pe care Biblioteca județeană „I.N. Roman” din Constanța le-a inițiat de la începutul acestui an, se numără, în această vacanță de vară, și un club extrem de apreciat de copii. Ca dovadă numărul mare de participanți.
În a treia săptămână a „Clubului de vacanță” copiii au făcut cunoștință cu Max, voluntarul venit din Germania! Max le-a citit copiilor texte în limba engleză și germană și le-a răspuns acestora la o mulțime de întrebări.
Totodată, copiii au descoperit în albume, atlase și monografii Dobrogea, Constanța veche și litoralul și și-au testat cunoștințele la concursul fulger: Întrebări despre Europa.
Miercuri, 20 iulie, în același club s-au citit povești și ghicitori românești, iar copilașii au desenat și au colorat scene din aceste povești, descoperind, astfel, personajele. „Ursul păcălit de vulpe” a avut un farmec aparte „interpretat” în joacă, de micii și inventivii utilizatori. Iar ghicitorile au fost imediat deslușite de isteții participanți la club. Și, bineînțeles, o zi frumoasă e musai să se termine cu jocuri și râsete, după cum împărtășesc gazdele.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei