„Predaţi Flota ca să salvăm 14 milioane de români”! 5 septembrie 1944, „Ziua cea mai neagră” din Istoria Marinei Române

La data de 29 august 1944, orele 07.00, la Comandamentul Marinei Regale Române sosește un Ultimatum semnat de comandantul Forțelor Navale Sovietice din Marea Neagră, amiralul Oktiabrskii care cerea predarea, în condiții dintre cele mai umilitoare, a flotei noastre de război.

 Acesta prevedea:

1. „Toată Flota Română de război și auxiliară să fie mutată la Sulina și predată Comandamentului Maritim Sovietic.

2. Toate echipajele navelor germane de război și auxiliare să fie arestate”.

Se mai prevedea ca răspunsul să sosească până la orele 12.00, aceeași zi. În caz contrar, începând cu orele 15.00, Baza Navală va fi supusă unui atac de pe mare și din aer. 

Ultimatum-ul dat de amiralul Okteabrskii arăta clar că sovieticii ne considerau încă inamici sau ca pe o flotă care a capitulat fără condiții.

În răspunsul său, contraamiralul Horia Măcellariu, numit cu trei zile în urmă Comandant Superior al Dobrogei arăta:

„Din Ordinul Guvernului Român și potrivit stipulațiilor domnului ministru Molotov, trupele române care vor înceta lupta împotriva Armatei Roșii și vor duce lupta împotriva germanilor pentru independența României, nu vor fi dezarmate.

Întrucât Forțele Maritime Române au început lupta în seara zilei de 24 august 1944, Armata și Marina Română s-au găsit în stare de război cu trupele germane, pe care le-au alungat de pe litoralul românesc, nu văd necesitatea Ultimatum-ului. (…).

La acest răspuns, amiralul român a atașat situația navelor maritime românești disponibile.

Ultimatum-ul a fost adus la cunoştinţa eşaloanelor superioare şi a guvernului prin locotenent comandorul Corneliu Lungu. Ministrul de Externe, Gheorghe Niculescu Buzeşti a dat, în acel moment, ofiţerului de marină următorul răspuns:

„Predaţi Flota ca să salvăm 14 milioane de români”!

Tot în legătură cu această decizie, Ordinul Marelui Stat Major, semnat de generalul Mihail transmis telefonic la orele 10.15 stipula:

„Marina Română va coopera cu Flota Sovietică numai în unități constituite sub comanda română, care astfel intră sub Comandamentul Flotei Sovietice și numai în lupta contra forțelor germane".

Răspunsul oficial din partea guvernului român prin care se accepta predarea flotei a fost trimis comandantului Forţelor Navale Sovietice, aflat la Sulina, cu un grup de vedete, la data de 29 august.

În aceste condiții, în cursul nopții, la orele 02.30, un grup de cinci moto-canoniere sovietice, pilotate de o vedetă românească, au intrat în portul Constanţa. În zilele următoare numărul navelor de luptă sovietice în portul Constanța a ajuns la duăzeci și șase.   

În perioada următoare, odată cu sosirea şi a altor unităţi, forţele sovietice s-au comportat ca un ocupant, cu toate eforturile comandamentului român de a coopera. Au fost rechiziţionate clădiri, alimente, efecte militare, carburanţi, automobile.

Relațiile dintre cele două flote, română și sovietică, aflate în portul Constanța, de data aceasta, „aliate” (Armistițiul dintre România și URSS va fi semnat abia la 12 septembrie) devin tot mai tensionate datorită a două evenimente. Primul l-a constituit lansarea de către un submarin german (care nu s-a supus plecării cu restul flotei) și a rămas în rada portului, a unei torpile asupra vasului românesc „Oituz”, la data de 1 septembrie iar al doilea, scufundarea cu torpila, la 2 septembrie, de către același submarin, a unei nave sovietice, înainte de intrarea acesteia în port.   

Cele două evenimente au creat o stare de criză în relaţiile dintre comandamentele române şi sovietice, românii fiind suspectaţi de colaborare cu germanii.

Aceste evcenimente au constituit pretextul ca, la data de 5 septembrie 1944, orele 05.00 dimineaţa, trupe sovietice să pătrundă în port, urcând în forţă la bordul navelor militare şi civile şi sub ameninţarea armelor au silit echipajele româneşti să debarce. Ulterior au declarat toate navele drept captură de război şi le-a dus în porturile sovietice.

Ziua  de 5 septembrie 1944, poate fi considerată drept „Ziua cea mai neagră” din Istoria Marinei Române. A fost ziua în care Marina Română și-a încetat, practic, existența.

Contraamiralul Horia Măcellariu, aflat în centrul evenimentelor, afirmă în memoriile sale:

„Afirm cu toată tăria că pentru Marina URSS, ziua aceasta a devenit „Ziua rușinii”, când soldații și marinarii ruși au întreprins o acțiune unică în istorie, îndreptată împotriva unei flote „prietene” și „cobeligerante”!

În acea zi fatidică, Marina Regală Română și-a înscris în lunga listă a eroilor săi și numele unuia din ofițerii de elită: căpitan comandorul Alexandru Dumbravă. Numele său deschide lista acelor eroi, cărora mormânt le este marea, listă înscrisă pe plăcile de granit ce înconjoară acel simbol creștinesc de pe faleza Cazinoului din Constanța – Crucea Eroilor Marinari. 

          Fidel principiilor datoriei față de Țară, care cer chiar și sacrificiul vieții, după ce s-a aflat la comanda navelor de război în prima linie a luptei pe mare, timp de mai bine de trei ani, căpitan comandorul Alexandru Dumbravă, comandantul Escadrilei de distrugătoare, aflat în acele momente în cabina sa de la bordul distrugătorului „Regina Maria”, nesuportând o astfel de umilinţă, s-a împuşcat mortal cu pistolul. Așa a considerat, în acea zi fatidică pentru Mara Regală Română, că prin sacrificiul său, salvează salvează Onoarea Militară.

Ceremonie religioasă la mormântul comandorului Alexandru Dunbravă din Cimitirul Constanța, la împlinirea a 70 de ani de la decesul său. În prim plan Mircea Dumbravă care la decesul tatălui său avea vârsta de patru luni.

   Eroilor Marinari și placa de granit care are înscris numele eroului căpitan comandorul Alexandru Dumbravă