Premieră absolută la Teatrul „Căluțul de Mare”, cu o piesă premiată de UNITER

de Simona ANGHEL Marţi, 20 Septembrie 2022 226
Singura instituție teatrală constănțeană care s-a bucurat de o lună august de vacanță revine cu o premieră absolută.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” prezintă, joi, 22 septembrie 2022, ora 13.00 spectacolul „Prințesa care sforăia”, de Mihai Ignat, poet și dramaturg contemporan, piesă câștigătoare a Premiului Uniter pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2020” (în cadrul Galei Premiilor Uniter, ediția a 29-a, desfășurată în data de 19 iulie 2021).
Spectacolul cu actori este dedicat publicului începând cu vârsta de 10 ani; regia artistică îi aparține regizorului Traian Șoimu, iar scenografia spectacolului a fost realizată de Oana Drăghici. Muzica spectacolului a fost compusă de Vlad Crețu.
După cum transmit reprezentanții teatrului, piesa prezintă, într-un mod plin de savoare, dar și foarte spectaculos, povestea unei „Prințese Desăvârșite”, căreia „nimic nu-i lipsește, nimic nu-i prisosește”, de fapt, o prințesă mofturoasă și răzgâiată. Perfecțiunea rangului este umbrită de momente umane, obișnuite cum ar fi sforăitul și .... multe altele care dau culoare poveștii.
Alături de prințesă, ca în orice poveste, spectatorii îi vor întâlni pe Rege, Regină, Guvernanta, Sfetnicul, Vraciul, Prințul de Aur, Prințul Diamantelor și Prințul de Platină, cei doi Halebardieri care o păzesc cu strășnicie și, bineînțeles, un Făt-Nefrumos, care „nu e frumos – dar nici urât”.
În distribuție: Cătălina Oțeleanu, Inga Marcu, Adi Gheo, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Lică Gherghilescu, Sergiu Bucur, Andrei Stroescu, Tiberiu Roșu, Dan Cojocaru, Grațian Prisacariu, Emanuel Cristoiu, Cristian Mitescu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei