Pentru a veni în întâmpinarea publicului dornic de
cultură, artă și educație și pentru a-i facilita accesul la noile experiențe
culturale, Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean “Teodor
T. Burada”, a dezvoltat aplicația mobilă CulTur Up.
Astfel, în premieră pentru o instituție de cultură
constănțeană, Centrul Cultural Județean “Teodor T. Burada” lansează o aplicație
mobilă prin intermediul căreia toți cei interesați de activitățile sale
cultural-educative și cinematografice, precum și de profesori, instrumente,
înscrierea la cursuri, comunicate de presă, se vor putea conecta direct și în
mod gratuit de pe propriul smartphone.
![](https://cugetliber.ro/imagini/mari/clipboard01-1682510135.jpg)
„Cultura nu ar trebui să fie un privilegiu, ci o
oportunitate accesibilă pentru toată lumea. În județul nostru avem o istorie
bogată și o moștenire culturală valoroasă, care merită să fie descoperită și
apreciată în mod corespunzător, fie prin intermediul unor expoziții organizate
în instituții specializate, fie prin intermediul tehnologiei.
Pentru a facilita accesul publicului avid de cultură,
artă și educație la experiențe noi și fascinante, Consiliul Județean Constanța,
prin Centrul Cultural Județean "Teodor T. Burada", a creat o
aplicație mobilă unică în județ - CulTur Up!
![](https://cugetliber.ro/imagini/mari/x-fond-teodor-burada-1682619564.jpg)
Este o premieră pentru o instituție de cultură
constănțeană și vine ca un cadou pentru toți cei interesați de descoperirea și
îmbogățirea culturii noastre.
Cu ajutorul aplicației, puteți explora în profunzime
moștenirea culturală a județului nostru, de oriunde v-ați afla. Puteți învăța
și descoperi mai multe despre cultură, artă și istorie, într-un mod interactiv
și distractiv și puteți partaja cu ușurință experiențele dumneavoastră culturale
cu prietenii și familia.
Vă invit să descoperiți expoziții fascinante și alte
evenimente culturale din jurul dumneavoastră, să navigați prin orașul istoric
și să aflați mai multe despre monumentele și clădirile celebre. Aplicația
CulTur Up se poate descărca gratuit din App Store și din magazinul Google
Play", a declarat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Cum se poate accesa
aplicația CulTur Up
Poate fi descărcată gratuit din App Store și din
magazinul Google Play, fiind disponibilă în sistemele de operare iOS și
Android. De asemenea, site-ul Centrului Cultural Județean “Teodor T. Burada”
(https://www.cctb.ro/) a fost updatat la nivelul grafic al aplicației mobile,
pentru a nu exista confuzii vizuale.
Cei conectați la aplicația mobilă CulTur Up vor primi
notificări despre evenimente și vor putea accesa rapid secțiunile platformei
unde sunt postate, periodic, anunțuri privind activitatea Centrului Cultural
Județean “Teodor T. Burada” și a Centrului Multifuncțional Educativ pentru
Tineret “Jean Constantin”, precum și actualizări despre:
Evenimente
Cursuri și
profesori
Comunicate
de presă
Cultură
tradițională
Ansamblul
Folcloric Profesionist “Brâulețul”
Centrul
Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Aplicația face trimitere către site-ul Centrului
Multifuncțional Educativ pentru Tineret
„Jean Constantin”, aflat în subordinea Centrului Cultural Județean “Teodor T.
Burada” și oferă informații despre Ansamblul Folcloric Profesionist
“Brâulețul”, un nume reprezentativ pentru Dobrogea și readus în lumina
reflectoarelor, la inițiativa autorităților județene.
![](https://cugetliber.ro/imagini/mari/jos-1682619553.jpg)
CulTur Up cuprinde și o secțiune dedicată Culturii
tradiționale, care se axează pe promovarea moștenirii culturale a județului
Constanța.
De asemenea, aplicația mobilă le oferă doritorilor
posibilitatea de a se înscrie online la cursurile organizate de Centrul
Cultural Județean “Teodor T. Burada” și totodată, de a-și alege profesorii,
urmând a fi contactați, ulterior, de către reprezentanții instituției.