Duminică, 07 Iunie 2026

Premieră la Universitatea "Ovidius"! Chiar din toamna 2024, programe de licență în sistem dual

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 24 August 2024 2042 2 min citire
Premieră la Universitatea "Ovidius"! Chiar din toamna 2024, programe de licență în sistem dual
Ministerul Educației a aprobat înființarea primelor 18 programe de studii universitare de licență în sistem dual, marcând un moment important pentru dezvoltarea educației în România.
Începând cu luna septembrie 2024, absolvenții învățământului liceal vor putea să se înscrie la 18 programe de licență duală, oferite de cinci universități din țară: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Ovidius" din Constanța și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Aceste programe sunt concepute să îmbine activitatea didactică de la clasă cu practica de specialitate la operatorul economic, oferind studenților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile direct în mediul profesional. Sistemul dual implică colaborarea strânsă între universități și operatorii economici, asigurând o pregătire adaptată cerințelor pieței muncii.
Dezvoltarea învățământului dual reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației.
La Universitatea „Ovidius” din Constanța vor exista trei programe de licență în sistem dual: Agricultură (licență) - Autorizare de funcționare provizorie, Învățământ dual - 40 studenți/an: Fizică tehnologică (licență) - Autorizare de funcționare provizorie, Învățământ dual -30 studenți/an; Inginerie mecanică (licență) - Autorizare de funcționare provizorie, Învățământ dual - 75 studenți/an. Lor li se adaugă și un masterat de fizioterapie, la Facultatea de Medicină - 60 de locuri. Cu mai multe amănunte legate de procesul înscrierii la aceste specializări urmează să revină Universitatea „Ovidius” luni, 26 august.
Alte exemple de licențe în sistem dual am găsit la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a reușit să autorizeze cinci programe. Este vorba despre Calculatoare, Automatică și Informatică Aplicată, sisteme electrice, inginerie mecanică și tehnologia construcțiilor de mașini.
Învățământul tehnologic preuniversitar se va desfășura exclusiv în sistem dual
O altă noutate anunțată de Ministerul Educației o constituie faptul că, începând cu anul școlar 2029-2030, învățământul tehnologic la nivel preuniversitar se va desfășura exclusiv în sistem dual. Astfel, toți elevii de la liceele tehnologice vor beneficia de această formă de pregătire practică. În mod similar, prin Legea învățământului superior, ruta duală devine completă, oferind un parcurs educațional integrat de la liceu până la universitate, orientat spre pregătirea practică și adaptarea la cerințele angajatorilor.
Reamintim că la Universitatea „Ovidius” din Constanța a fost inaugurat, din acest an, Consorțiul pentru învățământ dual regional „Tehno-Dobrogea”, având alături ca parteneri nu mai puțin de 45 de entități, respectiv șase UAT-uri (Constanța, Medgidia, Năvodari, Cernavodă, Negru Vodă), 12 licee tehnologice: șapte din Constanța, două din Medgidia și câte unul din Năvodari, Cernavodă și Negru Vodă, 19 operatori economici, patru asociații patronale/profesionale, Instituția Prefectului, IȘJ Constanța, CCINA și CNCAN.
Din totalul celor 365 de locuri disponibile pentru învățământul dual preuniversitar la nivelul județului Constanța, 283 de locuri sunt oferite prin Consorțiul regional. Este vorba despre 18 calificări propuse de operatorii economici: patru în domeniul construcțiilor, opt calificări în domeniul mecanic, șase calificări în domeniul electric.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii constănțeni au amendat mai mulți agenți economici de pe litoral. Cuantumul amenzilor de 97.000 lei
Articolul următor UPDATE 5 ha de pădure au fost mistuite în incendiul de la Olimp

Comentează știrea

Practica si Munca Gratuita
23 august 2024

Principial, e un aspect bun. Experienta, dar nu in orice conditii ! Ca daca experienta inseama juma de norma pe munca gratuita pai asta e ilegalitate mascata ! Si inainte era la sfarsit de an, 2-3 saptamani de practica ! Doar ca era mai mult formal, de nota si atita ! [ sau pe unele specializari ] Daca vrei dual trebuie venit cu un contract pe juma de norma ca si inveti si muncesti. Doar asa ar fi in regula si partea buna ar fi ca e un ban corect ! [ chiar si daca e loc cu taxa e un avantaj major : "practic gratuit" ]. Mai e un aspect si azi conditiile economice si deja din studentie si un loc de munca pe ce se poate chiar mult in afara specializarii ! [ nu prea e in regula ca pierzi notiunile din facultate si "nu a invatat nimica !" , doar hirtia sa fie ] Ca peste tot, implementarea e esentiala ca daca e "munca gratuita" vorba rautacioasa ar fi : "Tineretul trindav si Ion de Ramurica" plus bunatatea norocului cu Para !

Economia Judetului si Scolarizarea
24 august 2024

E legatura puternica aici. Sau pt. : "nu e pt. cine se pregateste, e pt. cei mai darnici". Alta vorba de acum 20-30 anisori : "Nesansa orasului e apropierea de Capitala !" si atunci era relativ bine pt. tara ! [ munca in exterior ] Plus, dureaza 2-4 ani pina la prima promotie si ulterior cit e beneficiul Judetului ? 20% ? care poate din motive mai puternice decit cele financiare prin Cta. ! Decit nimic, e si asta un inceput ! Puneti pe imagine si locurile de munca de la AJOFM-Cta. plus cele de pe site-urile locale : multe locuri de munca "de ca atita se poate" : 12clase ori platit cit se poate de putin, ori ca vrei specialist si nu-l gaseste ca nu e ban sau nu vrea [ "ca nu vrea" e de aia si de la mediu de munca ] ! Altfel, e bine si cu dualul dar ulterior daca economia locala nu are oferta adecvata ... Statistica din nou, pai citi de anul trecut cu licenta lucreaza in Cta. ?

Pregatirea e de vina ?
24 august 2024

Declarativ dualul incearca sa ajusteze partea teoretica prin practica. Adica zici asa : "Pregatire, ca locuri de munca avem ! ". Partial adevarat, ca locuri de munca ar fi ceva dar oferta poate pt. multi neinteresanta ! Parera mea e ca nu "pregatirea" e azi neajunsul major. Ca firma ii mai scolarizezi ... ca putin mai costisitor dar se poate ! Ofertele de munca pt. cei multi care pe Cta. sint de ... de tot mai bine cu ban generos pe la altii ! Plus stabilitatea, ca poate ceva luni, 1-2ani si dupa ban adecvat[ sau platit exact pe munca si nu la 15-40% valoare pe Cta. ] ! 150 pregatiti pe dual la licenta, nici pe departe. Ovidius are anual mii de licentiati ! "În sesiunea de admitere din luna iulie pentru anul universitar 2024-2025 s-au înmatriculat peste 4.500 de studenți la programele universitare de licență și master" si "Pentru admiterea din luna septembrie, UOC scoate la concurs aproximativ 1.950 de locuri". Un calcul simplist si rudimentar 150/5000 [ termina cu licenta anual, cu acuratete chiar si pe promotiile anterioare ] = 3% pe dual si acopera 3% toata nevoia de munca "noua" per an pe Judet ? 150 de persoane e poate doar fluctuatia anuala la companii cu peste 1000 de angajati [ are si judetul ... aurul negru,etc ] Sintetic, pina economia nu o sa ofere oportunitanti bune pt. minim 70- 80% din absolventi, cetatenti ... tot asa o sa fie : ca vrei, incerci prin scolarizare si banul mai generos de la altii ! [ Buna Strategie de Tara unde dualul e doar un aspect care doar prin buna corelare cu mediul economic isi atinge eficient scopul ! ]

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei