În perioada 14-18 octombrie, Universitatea "Ovidius" din Constanța, prin Facultatea de matematică și Informatică, este organizator și gazdă a primului Colocviu de matematică româno-turc, "The First Romanian-Turkish Mathematics Colloquium". Organizat în colaborare cu Universitatea Galatasaray, din Turcia, și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, cu sprijinul Centrului Cultural Yunus Emre Constanța, a Asociației Saladin Agiacai, a Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din Dobrogea, evenimentul cuprinde mai multe acțiuni importante.
- Publicitate -
La colocviul de matematică, a cărui deschidere oficială va avea loc joi, 15 octombrie, și-au anunțat participarea cadre didactice universitare de la universitățile Galatasaray din Istanbul, METU (Middle East Technical University-Orta Dogu Tehnik Universitesi) din Ankara, Sabanci (Istanbul), Yeditepe (Istanbul), Bogaziçi University (Istanbul), universitățile "Ovidius", "Dunărea de Jos" din Galai, Universitatea Politehnica București, Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (București), Universitatea Maritimă Constanța, precum și cercetători de la Institutul de Matematică al Academiei Române, Korea Advanced Institute of Science and Technology Daejeon, Korea, Max Planck Institute for Mathematics in the Sciences din Germania și Institutul de Statistică Matematică și Matematică Aplicată al Academiei Române.
Temele principale ale colocviului vizează subiecte actuale de cercetare din domeniul matematicii pure (geometrie algebrică, teoria numerelor, topologie, algebra comutativă, analiza matematică, geometrie diferențială) și cel al matematicii aplicate.