Inspirat din romanul "Badfellas", al autorului Tonino Benacquista, thriller-ul cu accente de comedie neagră "Malavita" relatează povestea lui Giovanni Manzoni, un gangster pensionat, care perfectează o înțelegere cu FBI-ul și se refugiază împreună cu soția în-
- Publicitate -
tr-un sat din Franța, ascunzându-și adevărata identitate sub numele de Fred Blake. Giovanni începe să se simtă confortabil și în siguranță în Europa, mai ales că este primit cu brațele deschise de localnicii pe care i-a mințit că se află acolo pentru a scrie despre debarcarea trupelor aliate în Normandia în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
v v v
Filmul "Prințesa Diana" rememorează ultimii doi ani de viață ai celei mai îndrăgite prințese din istorie. Regizat de Oliver Hirschbiegel, filmul relatează o poveste de dragoste impresionantă, dar și felul în care prințesa și-a găsit adevărata fericire, bucurându-se de simpatia unei lumi întregi prin personalitatea copleșitoare și campaniile umanitare susținute. Naomi Watts, nominalizată la Oscar pentru rolul din "Paradisul spulberat", interpretează rolul frumoasei Diana.
v v v
Thrillerul internațional "Conspirația" îi are în centrul atenției pe Martin (Eric Bana) și Claudia (Rebecca Hall), doi foști iubiți care ajung să fie cei doi avocați ai apărării într-un proces intentat unui terorist. Ei își vor vedea curând viețile puse în pericol și vor ajunge în centrul unui hățiș de intrigi și trădări în care e imposibil să deosebești prietenii de dușmani, iar dreptatea nu mai judecă în alb și negru, ci doar în nuanțe de gri.