I Premiera "Coconut" prezintă un dragon de foc mititel însărcinat să păzească iarba de foc care îi conferă neamului său darul de a sufla flăcări. Surpriza apare când se trezește că cineva a furat-o de sub nasul lui. Coconut se hotărăște să pornească în căutarea ierbii focului, unindu-și forțele cu Oscar, dragonul mâncăcios, și Matilda, un porcușor țepos. Coconut este surprins să afle că celelalte neamuri de dragoni nu simpatizează prea mult dragonii de foc.
- Publicitate -
I Filmul "Live" ne-o dezvăluie pe Ema, prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigații. Ema e dispusă să își pună la bătaie sănătatea, dar și toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce în mijlocul unui scandal, care îi va schimba dramatic viața. Ema va fi prinsă în strânsoarea unei uriașe și periculoase mașinării care demască cele mai controversate personaje politice ale momentului.
I În "Urmărire periculoasă", ofițerul Cooper, o polițistă crispată și care face lucrurile ca la carte (Reese Witherspoon), încearcă să o protejeze de un șef al drogurilor pe Daniella Rivera (Sofia Vergara), o văduvă sexy și prietenoasă, pe măsură ce aleargă împreună prin Texas, fiind urmărite de polițiști corupți și criminali profesioniști. Filmul este regizat de Anne Fletcher ("The Proposal"), după un scenariu scris de David Feeney (seria TV "New Girl") & John Quintance (seria TV "Ben & Kate") și Dana Fox ("What Happens in Vegas") & Katherine Silberman (seria TV "Ben & Kate").
I "Viața bate filmul" marchează reîntoarcerea lui Peter Bogdanovich, unul din cei mai apreciați regizori ai cinematografiei mondiale, după o absență de 12 ani, timp în care a regizat trei filme de televiziune, precum și documentarul câștigător al unui premiu Grammy, "Runnin’ Down A Dream": Tom Petty and the Heartbreakers", dar și o versiune revizuită și extinsă a documentarului extrem de apreciat "Directed by John Ford." "Viața bate filmul" este o comedie romantică, dar suficient de trăznită, iar distribuția este formată din nume ale primului eșalon de actori de la Hollywood: Owen Wilson, Imogen Poots, Jennifer Aniston, Will Forte, Kathryn Hahn și Rhys Ifans.
I Premiera "Drumul Furiei" ne propune o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky. Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max preferă să călătorească de unul singur și să nu își facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supraviețuitori ai deșertului, conduși de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceștia sunt urmăriți permanent și atacați de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cea mai de preț posesie.