Recent, la București, s-a desfășurat Concursul Național de Chimie "C.D. Nenițescu", organizat de Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor cu sprijinul Societății de Chimie din România.
- Publicitate -
Concursul a avut secțiunile chimie organică, chimie anorganică și chimie-fizică, iar subiectele au avut un grad mare de dificultate, antrenând elevii pasionați de chimie și cu experiență în alte concursuri naționale și internaționale.
Din județul Constanța, au participat patru elevi de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân". Cristian Ploscaru, Daniel Aleca și Diana Anastase, pregătiți de prof. Monica Dumitru, au participat la secțiunea chimie anorganică, iar Alexandru Bratei, pregătit de prof. Doina Bălașa, la secțiunea chimie-fizică.
Elevii mirciști au dovedit încă o dată că s-au pregătit cu seriozitate, obținând rezultate foarte bune, după cum urmează: Diana Anastase - premiul III (medalie de bronz), Daniel Adrian Aleca - mențiune și Alexandru Bratei - mențiune.