Premii pentru doctoranzii Facultății de Medicină a Universității ”Ovidius”, la Congresul Mondial ISMH

de Simona ANGHEL Luni, 27 Mai 2024 203
 Zece doctoranzi din cadrul Școlii Doctorale de Medicină a Universității Ovidius din Constanța (UOC) au fost premiați la cea de-a 47-a ediție a Congresului Mondial al Societății Internaționale de Hidrologie Medicală și Climatologie (ISMH), organizat în perioada 23 – 25 mai 2024, la Techirghiol.
Tinerii cercetători au prezentat o parte dintre rezultatele studiilor realizate în cadrul lucrărilor de doctorat, în care abordează teme din domeniul balneologiei și medicinei de recuperare, iar lucrările acestora vor fi incluse într-un volum de abstracte indexat ISI WOS.
Doctoranzii premiați în cadrul Congresului Mondial ISMH sunt: Dalila-Andreea Nedelcu (anul I), Irem Abdula (anul I), Adelina-Elena Cristea (anul II), Mihaela Minea (anul II), Daniel Rafti (anul II), Bianca Neagu (anul II), Andreea-Bianca Uzun (anul III), Liliana Vlădăreanu (anul III), Alexandra Ciota (anul IV), Magdalena Dumitrescu (anul IV).
La Congresul ISMH, care a marcat aniversarea a 125 de ani de activitate în balneologie și medicină, la Techirghiol, au participat specialiști de renume din țară și din străinătate: Japonia, Turcia, Franța, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Nigeria, Ungaria, Serbia, SUA, Cuba și Suedia.
Taguri

Comentează știrea

Eori
27 mai

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei