Institutul Yunus Emre, în parteneriat cu Uniunea
Democrată Turcă din România – Sucursala Tulcea, a organizat proiecția specială
a filmului „O poveste lungă”, subtitrat în limba română. Evenimentul a fost
sprijinit de Direcția Generală a Cinematografiei din cadrul Ministerului
Culturii și Turismului al Republicii Türkiye și s-a bucurat de o prezență
numeroasă și entuziastă din partea publicului tulcean.
- Publicitate -
Seara a fost deschisă prin alocuțiunile lui Mustafa
Yıldız, directorul Institutului Yunus Emre din România, și a lui Ali Izet,
președintele Uniunii Democrate Turce din România – Sucursala Tulcea.
În discursul său, Ali Izet a subliniat importanța
păstrării identității culturale și a transmiterii acesteia către noile
generații: „Pentru comunitatea turcă din Tulcea, cea mai mare aspirație este
păstrarea identității noastre culturale și transmiterea ei tinerelor generații.
Prin colaborarea constantă cu Institutul Yunus Emre, avem ocazia să prezentăm
cultura turcă unui public din ce în ce mai larg, folosind un limbaj universal –
cel al cinematografiei".
La rândul său, Mustafa Yıldız a evidențiat rolul profund
al artei cinematografice în construirea de punți culturale: „Filmul turcesc
este o formă de exprimare artistică deosebit de valoroasă, care transmite
bogăția culturii noastre, complexitatea relațiilor umane și valorile esențiale
ale societății. În această seară, la Tulcea, trăim din nou puterea de a ne
regăsi prin artă. Considerăm că astfel de evenimente contribuie în mod
semnificativ la consolidarea legăturilor culturale și a înțelegerii reciproce.
Cu acest prilej, aducem un omagiu plin de recunoștință regretatului Ibram
Iusein, cel care a avut o contribuție esențială la declararea datei de 5 iunie
drept Ziua Limbii Turce în România".
În deschiderea serii, publicul a vizionat un scurt film
de prezentare a Institutului Yunus Emre, oferindu-le participanților o imagine
de ansamblu asupra activităților desfășurate de instituție în întreaga lume.
După proiecție, participanții au fost invitați să se
bucure de gustări tradiționale turcești și de momente de socializare, în cadrul
cărora s-au purtat discuții despre film, cultură și identitate.
Prin activitatea sa constantă, Institutul Yunus Emre
contribuie semnificativ la promovarea limbii și culturii turce în România. Cu
mii de cursanți înscriși anual la cursurile de limba turcă și cu zeci de mii de
participanți la evenimentele culturale organizate, Institutul devine un
veritabil promotor al dialogului intercultural și al valorilor culturale turce
în spațiul românesc.
„O poveste lungă” (titlul original: Uzun Hikaye) este un
film turcesc emoționant, regizat de Osman Sınav, bazat pe romanul omonim scris
de Mustafa Kutlu. Filmul urmărește povestea lui Ali, un idealist neînfricat, și
a soției sale Münire, care încearcă să-și păstreze demnitatea și valorile
într-o societate aflată în schimbare. Pe fundalul unei istorii sociale marcate
de conflicte și nedreptăți, filmul abordează teme precum iubirea, dreptatea,
familia și lupta pentru o viață trăită cu onoare.
Cu o interpretare remarcabilă a actorului Kenan
İmirzalıoğlu în rolul principal, pelicula oferă o călătorie profundă în
universul emoțional al personajelor și redă atmosfera Turciei din a doua
jumătate a secolului XX, printr-o estetică vizuală sensibilă și o coloană
sonoră memorabilă.