Prichindeii de la Liceul "Lucian Blaga" și toamna lor cea bogată

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 06 Octombrie 2017 727
5 octombrie a fost o zi deosebită pentru micuții de clasa I de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Constanța, care, împreună cu învățătoarele Alina Dinu, Steluța Munteanu, Ioana Nijloveanu, Doina Stănimir, au sărbătorit nu numai Ziua Educației, ci și toamna, anotimp al belșugului, al bogăției atât în recoltă, cât și în culori.
Câteodată toamnă blândă, cu soare dogoritor și cu parfum de fructe, alteori toamnă mai aspră cu miros de brumă și vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată precum sufletul copilașilor care și-au exprimat sentimentele prin intermediul artei, al creației și al poeziei.
Proiectul educațional "Toamna cea bogată" a redat, așadar, bogăția și culorile toamnei prin desen, pictură, colaje, aplicații cu materiale din natură (frunze uscate), creație de figurine - legume, oferind, în același timp, posibilitatea micilor artiști de a da frâu liber imaginației creatoare și artistice ȋntr-o zi importantă pentru toți beneficiarii actului educațional, 5 octombrie. De asemenea, prichindeii au vizionat materiale PPT cu imagini despre toamnă sau au adus cărți cu poezii tomnatice pe care le-au citit în fața clasei.
Și, cum toamna scoate la iveală calitatea de gospodar din fiecare om, părinții părtași la bucuria copiilor au ajutat la realizarea unui adevărat târg de produse: prăjituri de casă, plăcinte, cozonac, murături, gemuri, dulceață, toate beneficiind chiar de etichete de promovare, ca la niște autentici negustori de bunătățuri. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei