Prichindeii de la Școala nr. 8 au plecat la colindat

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 11 Decembrie 2019 254
Școala Gimnazială nr. 8 a dat deja startul sărbătorilor de iarnă. Ieri dimineață, prichindeii clasei a III-a C, coordonați de prof. Elena Cornea și însoțiți de directorul instituției de învățământ, prof. Cosmin Badea, au plecat să vestească Nașterea lui Iisus Hristos. Potrivit consilierului de imagine, psihologul școlar Elena Stambuli, copiii i-au colindat mai întâi pe angajații Casei Corpului Didactic Constanța. 

Ei au pregătit o serie de colinde tradiționale și au fost întâmpinați cu entuziasm de către personalul didactic și auxiliar din această instituție. La final, toți au fost răsplătiți, după obiceiurile și tradițiile românești. 

"Școala noastră promovează valorile și tradițiile păstrate și date mai departe de străbuni, iar acest aspect favorizează în rândul elevilor manifestarea respectului față de înaintașii poporului nostru și recunoașterea folclorului ca element de identitate culturală", a declarat Elena Stambuli. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei