Academia Română organizează, în perioada 1-5 august 2022,
prima ediție a Școlii de vară, cu tema „Sub semnul istoriei“, dedicată elevilor
care vor primi în anul școlar 2022-2023 bursă de merit din partea Academiei
Române.
- Publicitate -
Prima ediție a Școlii de vară, coordonată de prof. univ.
Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, va avea loc la Centrul
de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat, din localitatea General
Berthelot, județul Hunedoara, entitate ce aparține Academiei Române.
Pe parcursul celor 5 zile de conferințe și excursii
tematice, cei 10 elevi participanți, câștigători ai burselor Academiei Române,
au posibilitatea de a investiga repere istorice ale spațiului transilvan și de
a explora identități culturale, definite deopotrivă de surse istorice și de
legende locale. Programul Școlii de vară cuprinde vizite la Complexul
arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Complexul de la Sarmizegetusa Regia,
la Castelul Huniazilor din Hunedoara și în Cetatea Devei, la Cetatea Mălăiești,
la Peștera Bolii din Petroșani, precum și la Biserica Densuș și la Mănăstirea
Prislop. Elevii vor vizita, de asemenea, Rezervația de zimbri și Centrul de
știință și artă din Hațeg.
„Academia Română este un loc al excelenței, demonstrată
deja de realizările membrilor ei dar și de cele ale cercetătorilor din
institutele aflate în subordine. În același timp, Academia Română premiază
excelența tinerilor care vor deveni savanții de mâine. Pentru prima generație
de bursieri (și sperăm și pentru viitoarele) se va organiza această școală de
vară prin care dorim să-i familiarizăm pe cei 10 tineri cu frumusețile naturale
dar și cu patrimoniul istoric-cultural unic din județul Hunedoara. În fond,
programul celor 5 zile va reprezenta o adevărată lecție de istorie și geografie
deoarece participanții vor intra în contact direct cu elementele identitare
reprezentative pentru români", declară profesorul Ioan Bolovan, membru
corespondent al Academiei Române, coordonatorul Școlii de vară.
Școala de vară va beneficia, în deschidere, de un cuvânt
al reputatului istoric acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române,
mentorul a generații de elevi și studenți, și de prezența acad. Ioan
Dumitrache, specialist în automatică, secretarul general al Academiei Române.
Astfel elevii, provenind din 10 colegii naționale și
licee din Brașov, București, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu
Severin, Dorohoi, Fălticeni, Jibou și Tulcea, beneficiază de o formare
culturală de nivel academic, bazată pe dialogul cu membri ai Academiei Române,
precum și pe contactul direct cu izvoare documentare, demers obligatoriu în
cunoașterea realităților istorice.
Școala de vară „Sub semnul istoriei“ face parte dintr-un
program mai amplu, intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii“, inițiat în
anul 2019 de acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române, având
ca scop susținerea și promovarea tinerelor talente din școli și universități.