Prof. univ. dr. Constantin Popa, prorector al Universității "Ovidius" din Constanța pentru cercetare științifică și informatizare și lect. univ. dr. Denis Ibadula, de la Facultatea de Matematică și Informatică, au efectuat o vizită oficială în Istanbul, Turcia.
- Publicitate -
Cu acest prilej, au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai Departamentelor de Matematică de la patru principale universități din Istanbul - Yildiz Technical University, Boğaziçi University, Galatasaray University și Mimar Sinan Pasa University, precun și cu președinta Societății de Științe Matematice din Turcia, prof. dr. Betul Tanbay.
În cadrul acestor întâlniri s-a discutat pe marginea unor posibile direcții comune de lucru, atât în ceea ce privește cercetarea științifică din domeniile matematică și matematică aplicată, cât și pe zona didactică, gen schimburi de profesori și studenți.
În plus, cei doi reprezentanți ai Universității au anunțat organizarea la Constanța a primului Colocviu de Matematică Româno-Turc, în perioada 15-19 octombrie, organizat de Universitatea "Ovidius" din Constanța, în colaborare cu Galatasaray University of Istanbul și Consulatul Republicii Turcia în Constanța.