"Primul student în familie", un nou program destinat grupurilor defavorizate de elevi

de Petruta RIDICHE Joi, 04 Ianuarie 2024 884
Vești bune pentru tineri, în 2024! Potrivit programului „Primul student din familie”, unele grupuri defavorizate de elevi, de exemplu cei din mediul rural, vor beneficia de facilitarea accesului la învățământul superior.
Prin intermediul programului, elevii vor putea beneficia de diverse măsuri dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv de majorarea burselor sociale sau de merit. Astfel, potrivit unui anunț recent al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), programul „Primul student din familie” este creat și gândit pentru a crește accesul la învățământul superior și a veni în sprijinul tinerilor care vor să urmeze o facultate. Programul vizează acordarea de ajutor, în mod special, elevilor din grupurile subreprezentate ori defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea lor în tranziția de la liceu la universitate. Sunt luați în calcul, de exemplu, tinerii din mediul rural, unde probabilitatea ca un tânăr să fie primul din familie care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior este cu mult mai mare decât în cazul celor din mediul urban.
Măsurile destinate creșterii accesului la studii universitare vizează metode de tip „punte”, care contribuie la sprijinirea tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a. De asemenea, sunt incluse măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație. Nu în ultimul rând, programul cuprinde și măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități.
Conform Ministerului Educației, probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puţin 50% mai mare decât din mediul urban. Pentru a se putea pune în aplicare, ghidul solicitantului trebuie adoptat la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și apoi publicat în Monitorul Oficial.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei