În acest weekend, magia poveștilor prinde viață pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, unde cei mici sunt invitați la premiera spectacolului „Prințesa Purcelușă”. O producție plină de culoare, umor și învățăminte, piesa semnată de Dumitru Crudu promite să transforme weekendul copiilor într-o adevărată aventură de basm.
- Publicitate -
Prima premieră a anului: „Prințesa Purcelușă”
Primul spectacol în premieră din acest an al Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, „Prințesa Purcelușă”, semnat de dramaturgul Dumitru Crudu, aduce în fața celor mici o poveste plină de farmec și tâlc, pusă în scenă de regizorul Lică Gherghilescu.
Cunoscut pentru stilul său original și curajos, autorul din Republica Moldova a semnat numeroase texte de teatru, printre care și „Prințesa Purcelușă”, un spectacol apreciat de public și critici. De altfel, Dumitru Crudu a fost distins în România, în 2003, cu un premiu important.
„Este vorba despre un text semnat de Dumitru Crudu, intitulat «Prințesa Purcelușă». Autorul, originar din Republica Moldova, s-a remarcat încă din 2003 cu un text foarte bine primit de public și critici, fiind distins în România și cu premiul UNITER", a declarat Aurel Palade, managerul Teatrului pentru Copii.
Povestea: personaje savuroase și aventuri de basm
Cei mici vor face cunoștință cu o prințesă alintată, frumoasă foc și răsfățată, dar și cu o galerie de personaje savuroase: pețitori curajoși, un motan șiret, un clovn plin de energie și o curte regală plină de surprize.
Dedicat copiilor cu vârste de peste trei ani, spectacolul transmite o lecție despre frumusețea interioară, prietenie și acceptare și subliniază rolul teatrului în educarea celor mici și apropierea lor de cultură, într-o perioadă în care tehnologia le acaparează tot mai mult atenția.
Rolul educativ al teatrului pentru copii
„Rolul teatrului, mai ales atunci când se adresează copiilor, este în primul rând unul educativ. Prin spectacole, trebuie să trezim interesul pentru cultură, pentru lectură și pentru cunoaștere, ajutându-i pe cei mici să înțeleagă diferența dintre bine și rău. Important este să reușim să-i atragem, să le stârnim curiozitatea pentru cărți și să plece din sală nu doar cu emoții, ci și cu învățăminte din poveștile și jocul actorilor", a declarat Aurel Palade.
Program spectacole „Prințesa Purcelușă”
Spectacolul va putea fi urmărit în dublă reprezentație de copii, dar și de întreaga familie:
- Duminică, 5 aprilie, de la orele 10:30 și 12:00
- Avanpremiera are loc sâmbătă, de la ora 10:00